Petru Bondari, directorul companiei „Metalferos”, respinge acuzațiile lansate de liderul Blocului „Împreună”, Dinu Plîngău, cu privire la o presupusă implicare într-o schemă de corupție. Acesta califică declarațiile drept false și susține că sunt motivate politic, în contextul unui an electoral agitat. „Suntem într-un an electoral cu miză mare, iar lipsa de scrupule în acțiuni devine tot mai vizibilă. Strategiile unor partide care vor să iasă din umbră includ atacuri la…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Recean: Corupția trebuie combătută printr-o responsabilitate comună a tuturor instituțiilor statului
Premierul Dorin Recean a avut astăzi, 16 aprilie, o întrevedere cu reprezentanții principalelor instituții anticorupție din țară, inclusiv Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, PCCOCS, MAI, CNA, ARBI, SPCSB, SIS și ANI, precum și cu oficiali din Ministerul Justiției. În cadrul discuțiilor,…
Perspectivele pentru un acord de pace între Rusia şi Ucraina par tot mai îndepărtate. Moscova a transmis recent, prin intermediul unui emisar american, o serie de condiţii considerate inacceptabile de Kiev. Kremlinul cere Ucrainei să renunţe la armată, la aspiraţiile…
Deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Comisia juridică, numiri și imunități, în urma deciziei Fracțiunii PAS. Ea a fost transferată în Comisia de control al finanțelor publice. În aceeași zi, Stamate a anunțat că părăsește fracțiunea PAS și își…
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, consideră că un nou val de extindere până în 2030 este o „perspectivă foarte realistă”nu numai pentru țări precum Albania și Muntenegru – considerate în prezent fruntașe în procesul de aderare – ci și…
Invitată în cadrul emisiunii moderată de Gheorghe Gonța, Victoria Furtună a declarat că readucerea lui Ilan Șor în Republica Moldova este posibilă, însă doar printr-o abordare diplomatică și prin stabilirea unor relații economice clare cu Federația Rusă. „Eu știu cum…
Guvernul Republicii Moldova a aprobat ratificarea Acordului cu Guvernul Franței în domeniul securității sociale. Acest acord va permite cetățenilor moldoveni să solicite pensia la instituțiile competente din Franța sau din Republica Moldova, iar pensia va fi transferată lunar beneficiarului, în…
Președintele Partidului Social Democrat (PSD) din Republica Moldova, Iurie Ciocan, face apel la cetățenii români din R. Moldova să fie mai atenți în alegerile pentru Parlamentul României, subliniind importanța votului informat. Într-un interviu recent, Ciocan a atras atenția asupra faptului…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt planificate pentru data de 28 septembrie 2025. „Astăzi, împreună cu deputații PAS, am înregistrat proiectul de hotărâre prin care propunem desfășurarea alegerilor parlamentare pe 28 septembrie”, a scris…