Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, susține că Eugeniu Osmochescu este cea mai probabilă alegere pentru funcția de șef al Guvernului, în contextul consultărilor pentru desemnarea unui nou premier. Într-o postare pe rețelele sociale, Filat a declarat că numele viitorului prim-ministru este mai puțin important decât modul în care este exercitată puterea în stat. „Am evitat să mă pronunț. Nu pentru că nu aș avea o opinie, dar pentru…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Siria și-a recăpătat drepturile de vot în cadrul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), după ce statele membre au decis joi anularea suspendării impuse în 2021. Decizia a fost adoptată în contextul schimbărilor politice majore de la Damasc, după înlăturarea…
Deciziile adoptate la summitul NATO de la Ankara vor contribui la consolidarea flancului estic al Alianței și ar putea genera măsuri concrete pentru întărirea securității în regiunea Mării Negre, inclusiv în beneficiul Republicii Moldova. Declarația aparține jurnalistei Deutsche Welle, Alina…
Festivalul „Te salut, Chișinău!” revine cu cea de-a VI-a ediție, iar timp de trei zile locuitorii și oaspeții Capitalei sunt invitați la concerte, expoziții și activități dedicate culturii și tradițiilor. Evenimentul va avea loc pe strada pietonală „Eugen Doga”, cu…
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale mai multe prevederi din legislația privind statutul special al Găgăuziei, limitând competențele autorităților regionale în domeniul electoral și al conducerii poliției din autonomie. Decizia a fost pronunțată joi, după examinarea a două sesizări privind controlul…
Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat la declarațiile politicianului român Luis Lazarus despre Republica Moldova, calificându-le drept ofensatoare la adresa statului și a cetățenilor săi. Într-o postare publică, Furtună afirmă că a primit numeroase mesaje din partea…
Profesorii sunt suprasolicitați de responsabilități suplimentare, iar lipsa specialiștilor de sprijin afectează capacitatea școlilor de a răspunde nevoilor elevilor, susține directorul adjunct pentru educație al Liceului Teoretic „Vasile Lupu”, Angela Arsenii. Potrivit acesteia, cadrele didactice sunt obligate să creeze un…
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea Rusiei și Ucrainei, încercând să mențină un echilibru fragil între aliatul său de la Kremlin, Vladimir Putin, și liderul ucrainean Volodimir Zelenski, care a avertizat că…
Deputata MAN, Angela Cutasevici, a solicitat includerea pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului din 9 iulie a audierii prim-ministrului interimar Eugeniu Osmochescu. Potrivit inițiativei, premierul interimar ar urma să prezinte un raport privind activitatea Guvernului în perioada…




