. În cadrul ședinței Reuniunii Biroului Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei desfășurate astăzi la Chișinău, primarul Ion Ceban a transmis un mesaj ferm cu privire la situația reformei administrației publice locale din Republica Moldova. Potrivit lui Ceban, reforma propusă nu reprezintă o schimbare reală în administrația locală. „În loc de o reformă veritabilă, cu competențe clare, resurse suficiente și descentralizare reală, avem doar discuții despre reducerea drastică…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Ruben Vardanyan, bancher miliardar de origine armeană și fost oficial în administrația separatistă din Nagorno-Karabakh, a fost condamnat marți la 20 de ani de detenție de un tribunal militar din Azerbaidjan, potrivit presei de stat azere, citate de Reuters. Vardanyan,…
Partidul Acțiune și Solidaritate a înregistrat în Parlament un proiect de lege prin care tinerii care nu și-au obținut actele de identitate până la împlinirea vârstei de 18 ani ar putea beneficia de un moratoriu de doi ani. Potrivit inițiativei,…
După întâlnirea de la Munchen dintre președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și secretarul de stat american Marco Rubio, Chișinăul se pregătește să trimită mai multe delegații oficiale în Statele Unite. Discuțiile au avut loc în marja Conferinței de Securitate și…
Forțele ucrainene au recuperat în cinci zile, între miercuri și duminică, aproximativ 201 kilometri pătrați de teritoriu, arată o analiză AFP bazată pe datele Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), think-tank din SUA. Această suprafață este aproape egală cu cea câștigată…
Fostul președinte Igor Dodon s-a prezentat marți, 17 februarie, la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, imediat după ce fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a părăsit sala de judecată fără a depune mărturii în dosarul „kuliok”. Dodon a declarat…
Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, urmează să fie adus forțat în fața instanței, la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova, pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul cunoscut public drept „kuliok”. Anterior, avocații acestuia…
Kremlinul consideră drept „nefondate” acuzaţiile din partea a cinci state europene potrivit cărora opozantul rus Aleksei Navalnîi a murit otrăvit de către Moscova, la închisoare, cu epibatidină, o „toxină rară”, în urmă cu exact doi ani, relatează agenția AFP. Schimbul…
Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că nu are nicio legătură cu contractele de milioane obținute de rudele sale de la stat și că succesul acestora se datorează exclusiv muncii și talentului lor. Afirmația a fost făcută după ce, în…




