Blocul Electoral ALTERNATIVA și-a anunțat astăzi, 15 septembrie, prioritățile sale pentru tinerii din Moldova. Programul, elaborat cu experții din cadrul echipei și consultat cu cetățenii, a fost prezentat de unul dintre candidații blocului, Andrei Oțel, care a precizat că dacă vrem să avem un viitor aici, acasă, trebuie să investim în tineri, să le oferim șanse reale. „Tinerii sunt energia care poate reconstrui Moldova. Ei sunt vocea schimbării, dar și…

Ultimele Știri

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a decorat pe adjunctul său din Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care împlineşte duminică 60 de ani, cu ordinul „Pentru merite faţă de Patrie”, gradul IV, relatează agenţia TASS, preluată de News.ro. Potrivit…

Restabilirea școlilor tehnico-profesionale este unul dintre obiectivele prioritare ale Partidului Nostru pentru viitorul Parlament, anunță președintele formațiunii, Renato Usatîi. În cadrul întrevederii cu cetățenii, el a fost întrebat despre soarta școlilor profesionale care au fost lichidate. „Școlile profesionale sunt fundamentul…

Politică

Autorități

Experți

Analitică