Experți
EDITORIAL // Maia Sandu, Academia, Harvardul și ciudățeniile carierei
 23 Mai 2020 08:30  4130
 Zilele trecute a dat o tură pe net știrea cum că Maia Sandu, deși este absolventă cu note de tocilară a Academiei de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova, de fapt nu prea a fost văzută de către unii lectori să-și roadă prin sălile instituției hainele în partea cu care se stă în bancă.

 Ofuscată, Maia Sandu n-a răspuns direct, ci l-a invitat pe cel care a făcut dezvăluirea să meargă la secretariatul Academiei să se informeze.

Din punctul meu de vedere, efortul ar fi inutil, căci fie că a frecventat, fie că nu a frecventat orele de curs, Maia Sandu rămâne tot aceeași persoană incompetentă, submediocră și limitată la clișeele învățate pe de rost de la niște curatori lipsiți de inspirație.

Altfel, Academia asta de pe lângă Președinte este o invenție cumătristică-securistică, o anomalie bazată pe know-how tipic moldovenesc menită să dreagă angoasele celor care nu sunt încântați de conținutul propriului CV, dat fiind că atunci când trebuiau să stea cu burta pe carte, se acopau cu altceva.

… Deci ești tu, de exemplu, ”izdavoi” sau ”brigadir” prin Cucuieții din Vale și brusc ți se trezește talentul pentru a conduce țara. Dar nu așa, ci direct de la vârf, în top, cum s-ar zice. Ce dacă ăla are nușce Facultăți de Drept, ASE-uri și nu știu mai ce? Ai școala vieții, ești om serios și știi cum să conduci! Și, culmea, din întâmplare există și un cumătru sau măcar prieten de cumătru. Și vrei tare. Cum rezolvăm? Hopa, există Academia potrivită! Și uite așa vezi politicieni care au în CV la bază calificarea de veterinar, dar la Fără Frecvență are și Drept, și ASE, și Politologie ca desert…

Nu voi face cu această ocazie teoria vocației politice în general și nici aplicat la situația Maiei Sandu în particular. E despre altceva de data asta legat de Maia Sandu.

În cazul Maiei Sandu, Academia din CV constituie dovada că individa nu este un accident în politica moldovenească. Coroborat cu celelalte fapte, reprezintă dovada că Maia Sandu a fost cultivată din fragedă tinerețe pentru ceea ce face azi. În timp ce alți tineri au trăit tumultuoșii ani 90 revoltându-se și protestând, Maia parcurgea metodic ”treptele carierei”.

Apoi, ca să încercăm un lapidar exercițiu, ce-l interesează de regulă pe un absolvent normal de facultate? Cei care au fost studenți cunosc bine. Dacă tânărul este fascinat de activitatea academică, continuă cu un doctorat. Dacă este mânat de partea romantică a domeniului ales, se avântă să cucerească vârfurile profesiei. La urma urmei, mulți au fost motivați de nevoia de a câștiga banii de existență, având în vedere vremurile grele.

Ce-a făcut Maia Sandu? Imediat după ce a terminat facultatea în 1994, în 1995 a dus-o mintea să devină studentă la Academia de pe lângă Președinte. Acolo unde sunt ”pregătite cadrele”. Prin urmare, idea că Maia Sandu și-a văzut de viață iar la un moment dar, întâmplător, a fost rugată de Filat să vină în funcție înaltă din cauza că are o bună expertiză și din prea mult drag de Republica Moldova, este o poveste de acoperire pentru naivii care pot fi ușor păcăliți.

Apropo, cine i-a finanțat Maiei Sandu cele câteva zeci de mii de Valută Forte pentru câteva luni de plimbat la Harvard? Nici până azi Maia Sandu n-a binevoit să dea vreo explicație! Mai mult, în partidul pe care îl conduce ea nu este singura la nivel de vârf care are probleme de acest gen. Mulți ar trebui să-și explice niște momente din CV-uri, căci prea sunt asemănătoare și prea ciudat este faptul că s-au găsit unii pe alții ca la semnal.

Deci, Maia Sandu a fost crescută ”pentru politică” de anumite cercuri cu decizie la nivelul cel mai înalt precum venesuelenii își cresc fetele de mici pe la Academii de frumusețe pentru a câștiga concursurile internaționale. Cu destinație, dusă de mână și plasată cu grijă.

N-am reținut inițial că Maia Sandu are diplomă de la Academia menționată, dar din momentul în care a fost relevat acest detaliu și observând modul în care el se leagă de alte date din biografia liderului PAS, nu mai am nici o îndoială: la data în care ne aflăm Maia Sandu este cea mai nocivă persoană de pe scena politică moldovenească pentru că reprezintă creatura unui cerc de indivizi care de mai mult de 30 de ani parazitează pe seama cetățenilor Republicii Moldova!

 

 

 

______________________________________________________________________________________________

Opiniile experților pot fi urmărite și pe canalul nostru de TELEGRAM - Expert Opinion   

Autor:  Vitali Catană Sursa:  Politics.MD

Știri asemănătoare
 
Adaugă comentariu
Nume  *
Mesaj *
Recomandate
Partide politice
Sondaj
COVID-19 în Republica Moldova
CAZURI - 94.3%
CAZURI RECUPERATE - 5.03%
DECESE - 0.67%