Administrația Statelor Unite a lansat un program de finanțare de aproape 5 milioane de dolari destinat susținerii unor proiecte legate de democrație, libertatea de exprimare, libertatea presei și drepturile omului în Europa. Inițiativa a provocat reacții critice în Germania, unde cancelarul Friedrich Merz a avertizat asupra riscului de ingerință politică. Programul, inițiat de Departamentul de Stat al SUA, are drept scop „consolidarea rezilienței democratice, a statului de drept, a libertății…

Ultimele Știri

Lucrările de reabilitare a străzii Calea Orheiului continuă, iar în prezent sunt desfășurate intervenții complexe pentru reconstrucția carosabilului. Potrivit autorităților, muncitorii efectuează demolarea dalelor deteriorate, pregătirea fundației, instalarea ancorelor și turnarea betonului de înaltă rezistență. Lucrările sunt realizate etapizat, cu…

Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, respinge afirmațiile potrivit cărora bugetul municipal prevede 729,6 milioane de lei pentru „concerte”, calificând această interpretare drept o denaturare a structurii bugetare. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Cutasevici a precizat că suma reprezintă bugetul…

Politică

Autorități

Experți

Analitică