Autoritățile consideră necesară instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru a putea interveni rapid pe piața carburanților și pentru a preveni o creștere excesivă a prețurilor. Șeful Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, susține că noul regim ar permite Guvernului să acționeze fără parcurgerea unor proceduri de achiziție care ar putea întârzia intervențiile. Potrivit lui Diaconu, unul dintre obiective este menținerea prețului carburanților sub pragul de 40…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Președinta Maia Sandu a anunțat mai multe măsuri după ședința Consiliului Național de Securitate convocată pe fondul riscurilor pentru securitatea energetică și al pregătirilor pentru sezonul rece. Printre acestea se numără declararea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic,…
Peste 51 de mii de persoane din regiunea transnistreană au participat la alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, potrivit datelor preliminare prezentate de reprezentanții structurilor electorale nerecunoscute de la Tiraspol. Cea mai mare parte a voturilor a revenit…
Peste 10 proiecte se află în diferite etape de implementare în orașul Cantemir, de la dezvoltarea infrastructurii sportive și reabilitarea drumurilor până la amenajarea curților blocurilor și a sectoarelor de case individuale. Despre proiectele realizate și cele aflate în derulare…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține luni, 21 septembrie 2026, o conferință de presă după ședința Consiliului Național de Securitate, convocat pentru a examina principalele riscuri la adresa securității naționale. Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și…
Năsui demisionează din Parlamentul României după preluarea funcției de ministru în Republica Moldova
Claudiu Năsui și-a înaintat luni, 21 septembrie, demisia din Parlamentul României, după ce a preluat funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării în Republica Moldova. Fostul deputat USR a invocat starea de incompatibilitate generată de ocuparea funcției în Guvernul…
Licitația pentru lucrările de renovare a Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău a fost contestată, iar începerea proiectului depinde acum de soluționarea contestației. Despre aceasta a anunțat primarul Ion Ceban. Edilul susține că municipalitatea așteaptă examinarea contestației…
Ramzan Kadîrov a obținut un nou mandat în funcția de șef al Republicii Cecene, după ce autoritățile electorale ruse au anunțat rezultatele finale ale scrutinului. După procesarea a 100% dintre buletine, Kadîrov a acumulat 99,85% din voturi, potrivit datelor Comisiei…
Siguranța cetățenilor trebuie să fie o prioritate națională, iar autoritățile trebuie să întreprindă măsuri concrete pentru protejarea populației, susține deputatul Partidului Nostru, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Nicolae Margarint.Într-un mesaj transmis de Ziua Internațională a Păcii, marcată pe 21 septembrie, deputatul a menționat că războiul din apropierea Republicii Moldova își face tot mai des simțite consecințele, iar țara are nevoie de o politică de stat echilibrată și…




