Primarul municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a salutat decizia partenerilor europeni privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Într-o declarație publică, Ceban a calificat acest pas drept unul important pentru parcursul european al Republicii Moldova, subliniind însă că acesta implică un nivel sporit de responsabilitate din partea autorităților și a cetățenilor. „Pentru noi, integrarea europeană nu se măsoară în…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că există posibilitatea unor progrese în direcția unei soluționări a conflictului, afirmând că „poate putem face ceva” după mai bine de patru ani de război provocat de invazia Rusiei în Ucraina. Zelenski va…
Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe Clusterul 1 – „Valori fundamentale”, în cadrul Conferinței interguvernamentale Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurată astăzi la Luxemburg. Evenimentul a avut loc cu participarea delegației conduse de prim-ministrul…
Despre intențiile președintelui american Donald Trump la summitul G7 de la Evian, Franța, se cunosc puține detalii, cu excepția faptului că acesta își va impune propria agendă și ritm al discuțiilor, notează AFP. Potrivit sursei, poziționarea sa va fi influențată…
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a lansat critici dure la adresa guvernării PAS, acuzând-o de acțiuni împotriva opoziției și de comportamente pe care le consideră incompatibile cu un stat democratic. Într-o declarație publică, Ceban a susținut că actuala guvernare „își…
Uniunea Europeană a adoptat un nou pachet de sancțiuni care vizează peste 80 de persoane fizice și juridice cu legături directe sau indirecte cu Federația Rusă. Măsura include oficiali de rang înalt, reprezentanți ai structurilor de securitate, persoane din mediul…
Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva a șase persoane acuzate că au desfășurat acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova și să afecteze suveranitatea, independența și procesele democratice ale țării. Printre cei vizați se numără și Irina Vlad, lidera partidului Inima…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a propus o întâlnire directă cu omologul său rus Vladimir Putin în cadrul summitului G7 din Franța, care și-a început lucrările luni la Evian-les-Bains, în încercarea de a discuta o posibilă încheiere a…
Fosta viceprimară a municipiului Chișinău, Irina Gutnic, a anunțat că a depus o cerere de chemare în judecată prin care contestă dispoziția primarului general privind eliberarea sa din funcție. Într-o postare pe rețelele sociale, aceasta susține că „cetățenii sunt egali…




