Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să se întâlnească în marja Summitului NATO din Turcia, în cadrul unor discuții privind încetarea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Informația a fost publicată de Kyiv Independent, care citează un oficial american. Potrivit sursei, întrevederea este programată pentru 8 iulie, la ora 10:30 (ora locală), după sosirea lui Donald Trump la summit, care este prevăzută pentru 7 iulie.…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Statele membre ale Uniunii Europene au decis deschiderea unui nou cluster de negocieri de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina, potrivit Euronews. Ceremonia oficială este programată pentru 14 iulie. Decizia a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute, după ce Ungaria…
Viceprimarul municipiului Chișinău, Olesea Pșenițchi, susține că reforma salarizării în sectorul bugetar trebuie evaluată în funcție de efectele reale asupra veniturilor angajaților, și nu doar prin majorările salariilor brute reflectate în statistici. Potrivit acesteia, proiectul de reformă prevede reducerea unor…
Șeful apărării din Țările de Jos, generalul Onno Eichelsheim, a declarat că rolul Turciei în cadrul NATO va deveni tot mai important pe măsură ce Statele Unite își reduc o parte din capacitățile militare în Europa. Declarațiile au fost făcute…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că formațiunile politice au dreptul constituțional de a refuza participarea la consultările privind desemnarea unui nou prim-ministru, iar discuțiile vor avea loc cu partidele care vor decide să se prezinte. „Este decizia partidelor,…
6 iulie este o zi de profundă durere și reflecție pentru societate, dedicată comemorării victimelor deportărilor din 1949, a transmis Ion Ceban într-un mesaj public. Edilul a subliniat că această pagină tragică din istorie nu trebuie uitată și că memoria…
Lidera formațiunii Rassemblement National (RN), Marine Le Pen, urmează să afle marți dacă justiția franceză îi va permite să intre în cursa pentru Palatul Élysée în 2027 sau dacă va fi obligată să cedeze locul actualului președinte al partidului, Jordan…
Lucrările de modernizare a nodului rutier Ismail din Chișinău sunt în plină desfășurare. În această etapă sunt amenajate o nouă cale de acces de sub pasaj, trotuare și trepte pentru pietoni, iar intersecția este echipată cu semafoare inteligente care vor…
Premierul în demisie, Alexandru Munteanu, a făcut primele declarații publice după anunțul privind retragerea sa din funcție, afirmând că pleacă din fruntea Guvernului cu „conștiința foarte liniștită” și că va asigura o tranziție profesionistă până la învestirea unui nou Cabinet…




