Viceprimarul mun. Chișinău, Victor Pruteanu, a declarat în cadrul flashmobului „Coridorul rușinii”, organizat de MAN în fața Parlamentului, că cetățenii ajung să ducă singuri povara scumpirilor la carburanți, în timp ce reacțiile întârzie, iar problemele rămân fără soluții clare. „Pe ordinea de zi a Parlamentului, știți care e primul subiect? O lege cu Banca Națională. Deci lor li-i drept în cot de problemele pe care le au oamenii. De criza…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care vizează modernizarea și eficientizarea achizițiilor sectoriale. Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Finanțelor și are drept scop armonizarea legislației naționale cu prevederile unei directive europene privind achizițiile în sectoarele…
Un nou sondaj realizat de Intellect Group evidențiază o schimbare majoră în comportamentul social: evitarea conflictelor (41,2%) a devenit strategia dominantă a cetățenilor în condiții de criză. Datele arată că societatea moldovenească adoptă un model de „supraviețuire prudentă”, prioritizând siguranța…
Deputata MAN, Angela Cutasevici, a declarat că majorarea prețurilor la combustibil nu este doar o problemă punctuală, ci una care va genera scumpiri în lanț, afectând direct fiecare familie. Potrivit deputatei, impactul crizei este deja vizibil în viața de zi…
Fracțiunile parlamentare de opoziție au anunțat inițierea unui proiect de lege care prevede reducerea numărului de deputați din Parlamentul Republicii Moldova de la 101 la 61. Inițiativa a fost prezentată în cadrul unei conferințe de presă susținute la Parlament. Deputatul…
Gaik Vartanean a criticat declarațiile premierului, potrivit cărora situația din Republica Moldova nu ar fi atât de gravă, subliniind că cetățenii nu trebuie să se compare cu state mai puțin dezvoltate, ci să preia soluțiile aplicate deja în Uniunea Europeană.…
Reprezentanta Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat că linia electrică Isaccea–Vulcănești s-ar fi deconectat din cauza unui scurtcircuit. Afirmațiile vin însă în contradicție cu informațiile prezentate de autoritățile din regiune, potrivit cărora infrastructura a fost afectată în…
Reprezentanta Mișcarea Alternativa Națională din Dondușeni, Natalia Meaun, a criticat guvernarea în cadrul acțiunii „Coridorul Rușinii”, organizată în fața Parlamentului, acuzând lipsa de reacție în contextul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți. Potrivit acesteia, situația din ultimele săptămâni s-a agravat…
Un nou sondaj realizat de Intellect Group indică o schimbare majoră în percepția vectorului extern: peste 62% dintre respondenți condiționează susținerea direcției externe de îmbunătățirea calității vieții la nivel intern. Datele arată că doar 7,2% dintre cetățeni păstrează o aderență…




