Norvegia este pregătită să mențină livrările de gaze naturale către Europa pe parcursul următorului sezon rece, în condițiile unei cereri ridicate și ale unor stocuri europene aflate sub media multianuală. Anunțul a fost făcut de Gassco, operatorul rețelei norvegiene de gazoducte, relatează Reuters. Norvegia a devenit, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina în 2022, principalul furnizor de gaze naturale al Europei. Zăcămintele exploatate de Equinor și alte companii asigură aproximativ…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Conducerea Energocom nu va fi schimbată, cel puțin deocamdată. Premierul Vasile Tofan a declarat joi, 1 octombrie, că nu există nicio decizie privind înlocuirea directorului general al companiei, Eugeniu Buzatu, în pofida criticilor apărute în jurul achizițiilor de gaze și…
Donald Trump nu renunță la ideea de a limita exporturile de motorină din Statele Unite, în încercarea de a reduce presiunea asupra prețurilor de pe piața internă. Președintele american admite însă că o asemenea măsură ar putea avea și un…
Republica Moldova ar urma să treacă de la actualele 32 de raioane la trei regiuni administrative – Nord, Centru și Sud. Conceptul reformei administrației publice locale a fost prezentat astăzi de premierul Vasile Tofan. Potrivit proiectului prezentat de autorități, reorganizarea…
Victoria Furtună pledează pentru extinderea relațiilor economice dintre Republica Moldova și China și susține că țara trebuie să treacă de la importul de produse chinezești la promovarea exporturilor moldovenești și atragerea investițiilor. Într-o postare pe rețelele sociale, Furtună afirmă că…
Chișinăuienii de diferite vârste au la dispoziție peste 100 de cursuri, programe de formare, traininguri, masterclassuri și cluburi de interese, organizate în cadrul Centrului Municipal de Învățare și Educație a Adulților. Despre activitățile centrului și oportunitățile oferite locuitorilor Capitalei a…
Compania de stat Energocom a înregistrat un profit net de peste 1,2 miliarde de lei în perioada 2024–2025. Consilierul municipal al Partidului Nostru la Chișinău, Denis Șova, consideră că o parte din aceste mijloace ar putea fi direcționată pentru reducerea…
Guvernul a aprobat crearea unui oficiu unic care va coordona și implementa proiectele strategice de infrastructură din Republica Moldova. Noua structură, denumită Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională, va prelua treptat atribuțiile mai multor unități care gestionează în…
Deputata Partidului Nostru Elena Grițco a trecut de la declarații la acțiuni și a depus, astăzi, o plângere penală la Procuratura Generală, după incidentul de la Radio Moldova. Cu o zi înainte, parlamentara a acuzat directorul Energocom, Eugeniu Buzatu, că…




