Climatul investițional și deciziile economice ale autorităților de la Chișinău revin în centrul unor controverse aprinse în spațiul public. Actuala guvernare este acuzată de acțiuni arbitrare, presiuni asupra mediului de afaceri și o abordare ineficientă în atragerea capitalului străin, aspecte care ar pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a țării. În centrul acuzațiilor se află modul în care au fost gestionate active strategice și tranzacții financiare majore. Sunt menționate presiuni…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihail Popșoi, aflat într-o vizită la Kiev, a vizitat împreună cu omologul său ucrainean, Andrii Sibiha, stația de metrou Lukianivka, grav afectată în urma atacurilor rusești. Cei doi oficiali au depus, de asemenea, flori…
Ministra Afacerilor Externe a Republicii Letonia, Baiba Braže, efectuează luni, 3 august, și marți, 4 august, o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul vizitei, oficiala letonă va avea o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai…
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, își propune să crească volumul investițiilor provenite din România, însă analiștii politici susțin că riscurile de securitate generate de războiul din Ucraina și prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană reprezintă principalele impedimente pentru investitorii străini.…
Premierul britanic Andy Burnham susține adoptarea unei constituții scrise pentru Regatul Unit, o reformă majoră într-o țară care funcționează în prezent fără un document constituțional unic. La doar două săptămâni de la preluarea funcției, fostul primar al regiunii Greater Manchester…
Compania Trump Media & Technology Group, deținută de președintele american Donald Trump, a lansat un serviciu cu abonament care oferă acces în timp real la postările publicate pe platforma Truth Social înainte ca acestea să fie disponibile publicului larg. Inițiativa…
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) susține că un membru al formațiunii, Ion Onța, ar fi fost amenințat cu moartea și cere autorităților să investigheze cazul. Într-un comunicat public, formațiunea afirmă că Ion Onța a făcut public un material audio în care…
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, solicită Guvernului să identifice imobile aflate în proprietatea statului care ar putea fi oferite în folosință Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și companiei Energocom. Parlamentarul susține că cele două instituții achită anual peste…
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică reacțiile reprezentanților PAS după declarațiile sale privind situația căminelor și susține că subiectul este evitat prin atacuri la persoană. Într-o postare publică, edilul a declarat că întrebarea principală este de ce spațiile de cazare…




