Lucrările de amenajare a scuarului de pe strada București, 68, din Chișinău, au intrat pe ultima sută de metri. În zona centrală sunt efectuate ultimele lucrări de finisare, iar aici urmează să fie amenajată o zonă destinată odihnei și agrementului. Potrivit informațiilor prezentate de autorități, până în prezent au fost montate pavaje ecologice în zona parcărilor și au fost reabilitate căile de acces dintre străzile București și 31 August 1989.…

Ultimele Știri

În timp ce un drum de 9 kilometri din raionul Florești este reparat de doi ani, iar copiii sunt nevoiți să circule zilnic în condiții periculoase spre școală, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a mers astăzi în nordul țării să inaugureze un semafor și un trotuar. Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, și consilierul raional din Florești, Vrej Martirosian, îi cer ministrului ca, la întoarcerea spre capitală, să treacă prin Florești și să vadă situația de pe drumul G39.„Astăzi, l-am văzut pe domnul Bolea, cu mare fast, în unul din raioanele de nord ale țării, participând la darea în exploatare a unui semafor inteligent și a 120 de metri de trotuar. Domnule Bolea, haideți ca, la…

Politică

Autorități

Experți

Analitică