Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a discutat cu ambasadorul Chinei la Chișinău, Dong Zhihua, despre dezvoltarea relațiilor bilaterale și intensificarea cooperării dintre cele două state. După întrevedere, Dodon a declarat că formațiunea pe care o conduce susține consolidarea legăturilor de prietenie și a parteneriatului reciproc avantajos dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Potrivit liderului socialist, discuțiile au vizat situația actuală a cooperării moldo-chineze, precum și…
EXPERȚI
Ultimele Știri
O parcare de captură cu aproximativ 500 de locuri este amenajată pe strada Vadul lui Vodă, în sectorul Ciocana al Capitalei. Proiectul le va permite șoferilor care vin spre Chișinău să-și lase automobilele în afara zonelor aglomerate și să-și continue…
Uniunea Europeană nu dispune, în prezent, de capacitatea necesară pentru a înlocui pe termen scurt sistemul de comunicații prin satelit Starlink, utilizat de armata ucraineană. Declarația a fost făcută vineri, 16 octombrie, de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, în cadrul…
Andronachi se află peste hotare, iar procurorii nu precizează dacă avea interdicție de a părăsi țara
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, vizat în mai multe dosare penale, se află din nou în afara Republicii Moldova. Procurorii nu precizează însă dacă acesta mai era supus unor restricții de deplasare în momentul plecării și dacă avea nevoie de…
Parametrii de funcționare de la stația de pompare a apei din Chișinău au ajuns la limită, iar pentru a menține alimentarea a fost conectată pompa submersibilă de avarie. Informațiile au fost prezentate de directoarea Apă-Canal Chișinău, Diana Tacu, care a…
Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea dura între 15 și 20 de ani, consideră premierul Ungariei, Péter Magyar. Declarația a fost făcută joi, 15 octombrie, înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, în cadrul căreia liderii europeni au discutat…
Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii unor limite pentru importurile din China și din alte țări, în încercarea de a proteja industria europeană de creșterea livrărilor externe. Comisia Europeană a început evaluarea datelor comerciale pentru a identifica sectoarele în care importurile…
Partidul Nostru a înregistrat un proiect de lege care urmărește demiterea lui Herman von Hebel din Comisia de Evaluare a Procurorilor, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea legală în baza căreia a fost modificată procedura de numire a…
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, solicită guvernării PAS să clarifice informațiile privind posibila amplasare a unei fabrici de drone pe teritoriul Capitalei. Edilul întreabă dacă locația a fost deja pregătită și dacă lucrările au început. Într-o declarație publică,…




