Strada Vadul lui Vodă rămâne închisă, iar pe șantier nu au mai fost efectuate lucrări de către Termoelectrica, anunță Primăria.Potrivit municipalității, plăcile de beton instalate de întreprindere ar fi amplasate la o înălțime mai mare decât cea prevăzută de norme. În aceste condiții, noul strat de asfalt nu s-ar conecta corespunzător cu cel vechi și ar fi mai subțire, ceea ce ar putea favoriza deteriorarea carosabilului. Totodată, ploile ar permite…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Alegătorii care nu se pot prezenta la secțiile de votare din motive de sănătate sau din alte circumstanțe întemeiate pot solicita să voteze cu ajutorul urnei mobile la scrutinul din 1 noiembrie. Comisia Electorală Centrală (CEC) precizează că cererile pot…
Primăria municipiului Chișinău a anunțat că a luat act de decizia Curții de Apel, dar susține că mandatul Irinei Gutnic a expirat pe 19 octombrie și nu a fost prelungit. Potrivit reprezentanților instituției, mandatul de patru ani al fostei viceprimare…
Germania susține o perspectivă clară de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar liderii comunitari nu vor să dezamăgească așteptările cetățenilor moldoveni. Declarațiile au fost făcute de cancelarul german Friedrich Merz, după summitul UE desfășurat săptămâna trecută la Bruxelles.…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a numit doi consilieri principali în cadrul instituției prezidențiale. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca se va ocupa de politica externă și afacerile europene. Noile numiri intră în…
Irina Gutnic s-a prezentat luni, 19 octombrie, la Primăria Chișinău, însoțită de un executor judecătoresc, pentru a-și relua atribuțiile de viceprimar. Aceasta își întemeiază demersul pe o decizie a Curții de Apel Centru, prin care a fost suspendată dispoziția primarului…
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că armata rusă urmărește instituirea unei „zone de securitate” pe teritoriul Ucrainei, de-a lungul frontierei dintre cele două state. Liderul de la Kremlin a exclus posibilitatea ca acest plan să fie negociat cu Kievul.…
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, acuză administrația americană că încearcă să determine Kievul să accepte condiții nefavorabile pentru încheierea războiului cu Rusia. Într-un interviu acordat Bloomberg, liderul ucrainean a declarat că Washingtonul ar solicita oprirea atacurilor asupra infrastructurii rusești de combustibil,…
Fiodor Gagauz, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de bașcan al Găgăuziei, ieri s-a lansat în campania electorală, iar astăzi a avut primele discuții cu locuitorii din Comrat. „O jumătate de oră la piața din Comrat spune mai…




