Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în străinătate să fie în România, pe care o consideră principalul partener strategic al Republicii Moldova. Totodată, șeful Executivului a confirmat că deține atât cetățenia Republicii Moldova, cât și pe cea a României. Într-un interviu acordat Pro TV, Vasile Tofan a precizat că agenda vizitelor externe nu a fost încă stabilită, întrucât Guvernul a fost învestit recent.…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Ministerul rus al Afacerilor Externe anunță că l-a convocat, pe 21 iulie, pe ambasadorul Republicii Moldova, Lilian Darii, căruia i-a transmis un protest oficial în legătură cu două incidente în care ar fi vizați angajați și mijloace de transport ale…
Deputata MAN, Angela Cutasevici, l-a întrebat pe candidatul desemnat de PAS la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, ce măsuri va întreprinde pentru a spori rolul culturii în dezvoltarea țării. Aceasta a atras atenția că domenii-cheie precum sănătatea, educația și cultura…
Platforma analitică „Mission of Intellect” a companiei Intellect Group, condusă de sociologul Ian Lisnevschi, a finalizat o modelare a rezilienței instituționale a administrației publice din Republica Moldova. Potrivit analizei, nivelul scăzut de încredere în instituțiile statului începe să afecteze capacitatea…
Locatarii blocului de pe strada Igor Vieru 6/1 vor beneficia de noi lucrări de îmbunătățire a infrastructurii din preajma imobilului. După reparația cabinei ascensorului, în această lună urmează amenajarea trotuarului, care se află într-o stare avansată de degradare. Totodată, în…
Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Europa traversează o perioadă de instabilitate politică, iar actualele elite liberale ar fi pierdut încrederea cetățenilor prin schimbări frecvente de guverne și lipsa unor rezultate concrete. Într-o declarație publică, lidera formațiunii…
Antreprenorul și politicianul Adrian Dulgher a anunțat inițierea unui nou proiect politic, sub denumirea Partidul Politic „Viitor Independent și Siguranță” (VIS). Potrivit acestuia, Agenția Servicii Publice a aprobat deja rezervarea denumirii formațiunii, valabilă până la 4 decembrie 2026. Dulgher a…
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) critică noul Guvern condus de premierul desemnat Vasile Tofan, afirmând că acesta ar reprezenta, de fapt, o continuare a actualei guvernări PAS. Deputatul MAN, Gaik Vartanean, susține că programul de guvernare propus nu conține soluții reale…
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că formațiunea sa nu va acorda votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan. Declarația a fost făcută înaintea ședinței Parlamentului din 21 iulie, în cadrul căreia deputații urmează să examineze…




