Primul Centru municipal de zi destinat persoanelor în etate din Chișinău, „Toamna Aurie”, a fost inaugurat în centrul capitalei. Instituția este destinată socializării, menținerii unui stil de viață activ și oferirii de servicii sociale și de recuperare pentru vârstnici. La evenimentul de inaugurare au participat beneficiarii, angajații centrului și consilieri, precum și ambasadoarea Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Dong Zhihua. Ambasada Chinei este parteneră în realizarea acestui proiect social.…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Un salariu mediu net în Republica Moldova ajunge pentru aproximativ 520 de metri cubi de gaz, în timp ce în alte țări europene, aceeași categorie de venit permite cumpărarea a 1.300 până la 4.100 de metri cubi. Diferența a fost…
Asociația Promo-LEX a transmis autorităților 34 de propuneri pentru îmbunătățirea proiectului de regulament privind Fondul de convergență, creat pentru diminuarea diferențelor economice și sociale dintre regiunea transnistreană și restul Republicii Moldova. Organizația consideră că documentul trebuie să prevadă mecanisme concrete…
Candidatul independent Alexandr Stoianoglo se află pe primul loc în intențiile de vot pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, fiind susținut de aproximativ 29% dintre respondenți. Totodată, aproape trei din zece alegători nu au decis încă pentru cine vor vota,…
Victoria Furtună critică lipsa de transparență privind acordul de cooperare tehnico-militară dintre Republica Moldova și Ucraina și cere autorităților să publice textul integral al documentului semnat. Într-o postare publică, aceasta susține că prevederile anunțate de partea ucraineană ridică întrebări privind…
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) că a majorat datoria de stat a Republicii Moldova cu aproximativ 80 de miliarde de lei în perioada în care s-a aflat la conducerea țării. Edilul afirmă că…
Patru copii minori din satul Bravicea, raionul Călărași, au rămas fără ajutor social după ce mama lor, care îi crește singură, a primit în dar un ATV de la un consătean. Deși ATV-ul nu mai figurează pe numele ei, cererea…
Ucraina propune un „armistițiu energetic” cu Rusia. Ce solicită Zelenski de la Moscova și Washington
Ucraina este dispusă să înceteze atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, la solicitarea echipei de negociatori a președintelui american Donald Trump, însă cere măsuri reciproce sau sprijin militar din partea Washingtonului. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean Volodimir…
Peste 50.000 de angajați din sectorul public al Republicii Moldova sunt remunerați cu salariul minim pe economie, stabilit la 6.300 de lei. Aceștia vor fi principalii beneficiari ai majorărilor salariale prevăzute în noua lege a salarizării, a declarat ministra Finanțelor,…




