Republica Moldova urmează să primească 157 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, după ce a realizat 18 dintre cele 20 de reforme asumate pentru prima jumătate a anului. Potrivit lui Vasile Tofan, finanțarea este condiționată direct de îndeplinirea angajamentelor convenite cu Bruxelles-ul. Tofan a explicat că fiecare reformă inclusă în acord are o valoare financiară stabilită, iar fondurile sunt debursate în funcție de rezultatele obținute de autorități. „Dacă…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a venit cu noi detalii despre incidentul în care a fost implicat vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă. Edilul susține că funcționarul a fost imobilizat de polițiști în timp ce încerca să împiedice lucrările efectuate de Termoelectrica…
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Valeriu Mija, ar putea deveni noul ambasador al Republicii Moldova în Belgia. Candidatura sa urmează să fie examinată și avizată de Comisia parlamentară pentru politică externă, în ședința din 6 octombrie. Dacă va…
Fostul director al serviciului german de informații externe BND, August Hanning, a fost reținut marți în cadrul unei anchete privind presupuse activități de spionaj, divulgarea unor secrete de stat și tentativă de trădare, relatează presa germană. Hanning, care a condus…
Fracțiunea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) respinge acuzațiile lansate recent de reprezentanții PAS privind un teren din sectorul Ciocana al capitalei. Formațiunea susține că terenurile din zona bulevardului Mircea cel Bătrân nu sunt destinate unor construcții private, ci dezvoltării unor…
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, îi îndeamnă pe cetățeni să reducă consumul de energie în sezonul rece 2026–2027, pe care îl consideră unul dificil. Oficialul susține că economisirea gazelor poate începe cu măsuri simple în fiecare locuință, inclusiv…
Vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă, ar fi fost reținut de oamenii legii în Scuarul Catedralei din Chișinău. Informația a fost făcută publică de primarul Capitalei, Ion Ceban, care afirmă că în zonă au fost mobilizați zeci de polițiști. Potrivit edilului,…
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, afirmă că tăierile ilegale de pădure reprezintă o problemă cu care Republica Moldova se confruntă de mai mulți ani. Potrivit oficialului, numărul cazurilor depistate în ultima perioadă este mai mare în principal datorită controalelor intensificate, care…
Zile numărate ne despart de startul oficial al campaniei electorale pentru funcţia de Başcan al Găgăuziei. Şi chiar dacă înregistrarea candidaţilor continuă, unele concluzii despre şansele acestora pot fi deja făcute. Aparent, cele mai mari şanse de a ieşi învingător în…




