Consilierii fracțiunii MAN din Consiliul Municipal Chișinău au venit cu mai multe clarificări privind construcția blocului locativ de pe str. Visarion Belinski, 4, subliniind că lucrările se desfășoară în baza tuturor actelor prevăzute de legislație, inclusiv certificatului de urbanism, autorizației de construire și documentației de proiect.Consilierul municipal MAN, Valentin Cebotari, a declarat că terenul pe care se construiește blocul nu a fost transmis prin decizia Consiliului Municipal Chișinău, ci în…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, susține că nu există riscul unei schimbări la conducerea Guvernului și respinge informațiile privind o posibilă demisie a premierului Vasile Tofan. Potrivit ministrului, Executivul dispune în continuare de sprijinul deplin al majorității parlamentare. Invitat…
Războiul dintre Statele Unite și Iran s-ar putea prelungi cu încă șase luni, fără ca părțile să ajungă la o soluție, avertizează fostul secretar american al Apărării și fost director al CIA, Leon Panetta. Acesta susține că președintele Donald Trump…
Deputații MAN Olga Ursu și Gaik Vartanean au participat la protestul organizat de reprezentanți ai societății civile în fața Ministerului Afacerilor Interne, în urma tragediei de la Măgdăcești, unde o femeie a fost ucisă, iar trei copii au rămas orfani.…
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, avertizează că lipsa unor clarificări privind aplicarea legii referitoare la omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele agricole și forestiere ar putea crea probleme pe piața utilajelor agricole din Republica Moldova. Potrivit parlamentarului, legea, care transpune…
Deputata MAN Olga Ursu a criticat, în plenul Parlamentului, modul în care este promovată rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, susținând că profesorii nu ar trebui să depindă de rectificări bugetare pentru a primi plățile care le sunt destinate.…
Parlamentul Republicii Moldova urmează să examineze amendamentele la Legea bugetului de stat pentru anul 2026, care prevăd majorarea deficitului bugetar până la 23,07 miliarde de lei, echivalentul a 5,95% din Produsul Intern Brut (PIB). Rectificarea bugetară este determinată de necesitatea…
Spitalul municipal „Sfânta Treime” a marcat 50 de ani de activitate. Cu această ocazie, la eveniment a participat primarul general al municipiului Chișinău, care a vorbit despre modernizarea instituției și investițiile realizate în ultimii ani. Potrivit edilului, în prezent, spitalul…
Deputații Partidului Nostru, Elena Grițco și Nicolae Margarint, au participat la protestul organizat în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în urma tragediei de la Măgdăcești, unde o femeie de 42 de ani ar fi fost ucisă de soțul său, deși…




