Administrația președintelui Donald Trump intenționează să aloce peste 206 milioane de dolari pentru Forța Internațională de Stabilizare (ISF), propusă pentru menținerea securității în Fâșia Gaza. Este prima finanțare majoră anunțată de Statele Unite pentru planul privind securizarea și reconstrucția enclavei palestiniene devastate de război, relatează Reuters. În două notificări transmise Congresului SUA la 30 iulie, Departamentul de Stat a anunțat că 200 de milioane de dolari ar urma să fie…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Consolidarea parteneriatului dintre Republica Moldova și Turcia, atragerea investițiilor și dezvoltarea UTA Găgăuzia au fost principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii dintre premierul Vasile Tofan și delegația parlamentară a Republicii Turcia, condusă de vicepreședintele Partidului Justiției și Dezvoltării, Kürşad Zorlu.…
Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, și-a exprimat susținerea față de profesorii și ceilalți angajați din sistemul educațional care au protestat miercuri, 19 august, în fața Guvernului. Parlamentarul consideră că autoritățile trebuie să-și respecte angajamentul privind majorarea salariilor începând cu 1…
Autoritățile autoproclamate de la Tiraspol își exprimă disponibilitatea de a discuta cu Chișinăul despre apropierea sistemelor fiscale de pe cele două maluri ale Nistrului. Propunerea a fost prezentată în cadrul unei ședințe a grupurilor de lucru pentru economie, desfășurată la…
Israelul a efectuat marți mai multe lovituri aeriene asupra bazei Abu al-Duhur din provincia siriană Idlib, într-un atac care marchează prima operațiune israeliană împotriva unor obiective ale guvernului sirian din luna martie. Israelul a confirmat indirect atacul și a acuzat…
Rada Supremă a Ucrainei a aprobat candidaturile propuse de președintele Volodimir Zelenski pentru funcțiile de ministru al Afacerilor Externe și ministru al Apărării. Andrii Sibiha își păstrează portofoliul de la Externe, în timp ce Evgheni Hmara va conduce Ministerul Apărării.…
Parlamentul Republicii Moldova ar putea fi convocat în sesiune extraordinară în perioada 20–26 august. Solicitarea a fost înaintată de președintele Legislativului, Igor Grosu, iar decizia urmează să fie examinată de Biroul permanent. Potrivit Parlamentului, convocarea este necesară pentru examinarea și…
Momente tensionate la protestul organizat miercuri, 19 august, în Piața Marii Adunări Naționale. Ministrul Educației, Dan Perciun, a ieșit în fața profesorilor și a altor angajați din sistemul educațional pentru a le vorbi despre situația din domeniu, însă intervenția sa…
Politicianul Fiodor Gagauz a adresat un mesaj de felicitare pentru locuitorii autonomiei cu ocazia Zilei proclamării Republicii Găgăuze, subliniind că lecțiile acestui eveniment sunt importante nu doar pentru Găgăuzia, ci și pentru autoritățile centrale. „Acum 36 de ani, poporul nostru a…




