Ucraina ar putea încheia provizoriu negocierile de aderare la Uniunea Europeană în șapte domenii de politică până la sfârșitul anului 2027, însă Comisia Europeană nu intenționează să stabilească un termen concret pentru intrarea țării în blocul comunitar. Planul propus de Bruxelles prevede obiective limitate și condiționează avansarea discuțiilor de accelerarea reformelor, în special în domeniul statului de drept, potrivit unui document consultat de Politico. Foaia de parcurs face parte din…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control al averii și intereselor personale în privința deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Alexandru Chițu. Verificările au fost dispuse pe 3 noiembrie 2026, după ce inspectorul de integritate a identificat posibile neconcordanțe între…
Rusia ar fi cheltuit echivalentul a 2% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova pentru a influența rezultatul alegerilor parlamentare de la Chișinău. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan în cadrul unui interviu acordat Euronews, în timpul unui…
Republica Moldova ar putea fi reorganizată administrativ în trei regiuni, iar primăriile ar urma să fie consolidate prin stabilirea unui prag minim de 3.000 de locuitori. Propunerile se regăsesc în primul pachet legislativ al reformei administrației publice locale, prezentat de…
Democrații au obținut majoritatea în ambele camere ale Congresului Statelor Unite, în urma alegerilor de la jumătatea mandatului desfășurate marți. Rezultatul reprezintă o înfrângere importantă pentru președintele Donald Trump, în condițiile în care formațiunea democrată a înregistrat victorii inclusiv în…
Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Tatiana Rotari, a sesizat Procuratura Generală în legătură cu acțiunile parlamentarilor Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco, care au filmat mai multe vagoane cu cereale în zona Portului Internațional Liber Giurgiulești. Într-un mesaj video publicat…
În Chișinău, persoanele în etate, cele cu dizabilități și alți locuitori aflați în situații de vulnerabilitate pot beneficia de mese calde oferite prin intermediul cantinelor sociale. În funcție de necesități, sprijinul poate include și pachete cu produse alimentare. Pentru a…
La zece ani de la victoria surprinzătoare a lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2016, sondajele din Statele Unite indică un posibil avans al democraților la alegerile intermediare din 3 noiembrie. Totuși, experiența scrutinelor precedente arată că diferențele de…
Republica Moldova ar putea dezvolta o industrie de apărare, inclusiv prin producerea de drone și alte echipamente cu destinație militară. Autoritățile lucrează la un cadru de reglementare care să faciliteze accesul investitorilor acceptați de stat în acest sector. Declarațiile au…




