Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan nu reprezintă o schimbare reală pentru Republica Moldova, ci o continuare a politicilor promovate de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4. Potrivit parlamentarului, noul Executiv nu ar aduce soluții noi pentru problemele cetățenilor. „Nimic nou sub soare: aceleași fețe, aceleași promisiuni, aceleași lozinci și, cu…
EXPERȚI
Ultimele Știri
Noul Guvern condus de Vasile Tofan a fost învestit oficial în funcție. Miniștrii au depus miercuri, 22 iulie, jurământul, în cadrul unei eveniment desfășurate la Președinție cu participarea președintei Maia Sandu și a spicherului Igor Grosu. „Jur să-mi dăruiesc toată…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP, citată de AGERPRES…
Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a publicat un nou mesaj din penitenciar, în care critică guvernarea PAS și reacționează la declarațiile oficialilor despre persoanele care activează în instituțiile statului încă din perioada în care acesta deținea…
Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că instituțiile statului nu reacționează suficient în cazul unor informații publice privind posibile acte de corupție, trafic de influență sau îmbogățire ilicită. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, aceasta a pus sub…
Ministerul rus al Afacerilor Externe anunță că l-a convocat, pe 21 iulie, pe ambasadorul Republicii Moldova, Lilian Darii, căruia i-a transmis un protest oficial în legătură cu două incidente în care ar fi vizați angajați și mijloace de transport ale…
Deputata MAN, Angela Cutasevici, l-a întrebat pe candidatul desemnat de PAS la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, ce măsuri va întreprinde pentru a spori rolul culturii în dezvoltarea țării. Aceasta a atras atenția că domenii-cheie precum sănătatea, educația și cultura…
Platforma analitică „Mission of Intellect” a companiei Intellect Group, condusă de sociologul Ian Lisnevschi, a finalizat o modelare a rezilienței instituționale a administrației publice din Republica Moldova. Potrivit analizei, nivelul scăzut de încredere în instituțiile statului începe să afecteze capacitatea…
Locatarii blocului de pe strada Igor Vieru 6/1 vor beneficia de noi lucrări de îmbunătățire a infrastructurii din preajma imobilului. După reparația cabinei ascensorului, în această lună urmează amenajarea trotuarului, care se află într-o stare avansată de degradare. Totodată, în…




