Două avertismente importante pentru economiile din regiunea Europei Centrale, de Est și de Sud-Est (CESEE), au fost enunţate de Alfred Kammer, directorul Departamentului European al Fondului…
Browsing: FMI
O misiune a Fondului Monetar International, condusă de Clara Mira, va efectua în perioada 22 aprilie-2 mai o vizită în Republica Moldova. Reprezentanta permanentă a FMI…
Guvernul Republicii Moldova și Fondul Monetar Internațional (FMI) au semnat un acord de finanțare, marcat ca un semnal pozitiv pentru redresarea economică a țării. Prin acest…
Republica Moldova va ieși din criză mai repede decât restul Europei pentru că a fost afectată mai devreme. Acest lucru se va întâmpla la anu. BNM…
Relansarea economiei, îmbunătățirea administrării investițiilor publice și situația regională au fost câteva dintre subiectele discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu membrii delegației Fondului Monetar Internațional (FMI),…
Șefa statului a avut o întrevedere cu o delegație a Fondului Monetar Internațional, condusă de Directorul Departamentului european al Fondului, Alfred Kammer, aflată la Chișinău. În…
În perioada 1 – 14 martie, o misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de dl Ruben Atoyan va purta discuții la Chișinău cu autoritățile Republicii…
Fondul Monetar Internațional a dat miercuri undă verde pentru deblocarea a 27 de milioane de dolari pentru Republica Moldova, salutând progresele realizate de autoritățile de la…
Fondul Monetar Internațional a aprobat Acordul de finanțare cu Republica Moldova, în valoare totală de peste 590 de milioane de dolari, pe o durată de 40…