Jurnalista Natalia Morari a reacționat la declarațiile președintelui Parlamentului și liderului PAS, Igor Grosu, potrivit cărora instituțiile statului urmăresc „foarte atent” proiectele apărute recent, inclusiv „mediile academice”, și că, dacă acestea nu vor acționa, „o să cerem insistent”. Morari susține că afirmațiile lui Grosu ar demonstra existența unei urmăriri motivate politic împotriva sa și le leagă de activitatea sa jurnalistică și de lansarea VOX Academy.
Într-un editorial, Morari afirmă că puterea ar fi intrat în „panică” după anunțarea, la sfârșitul lunii iulie, a VOX Academy, pe care o descrie drept o școală de gândire și leadership menită să dezvolte gândirea critică.
Potrivit jurnalistei, după anunțarea proiectului ar fi început mai întâi atacuri în presă, urmate ulterior de declarații publice ale unor reprezentanți și susținători ai guvernării.
„De întâi au venit atacuri mediatice prin presa lor de curte. Totul, ca și de fiecare dată la ei, a arătat ca o campanie bine orchestrată de linșaj mediatic bazată pe ZERO fapte. O orchestră întreagă de voci dirijate, o singură țintă, un singur comanditar”, a declarat Morari.
Aceasta consideră că declarațiile făcute de Igor Grosu în emisiunea de la Jurnal TV ar fi scos la iveală motivul real al acțiunilor îndreptate împotriva sa. Morari susține că activitatea sa jurnalistică ar reprezenta cauza, iar verificarea finanțării ar urma să fie utilizată drept pretext formal.
„Adică, adevărata cauză este activitatea mea jurnalistică, iar pretextul formal este finanțarea, indiferent care ar fi ea, ea a fost deja definită de Cozer și Grosu ca fiind rusă”, a spus jurnalista.
Morari merge mai departe și susține că întrebarea adresată lui Grosu în emisiune ar fi fost convenită în prealabil. Ea interpretează răspunsul liderului PAS drept o confirmare că ar exista deja o investigație în privința sa și se întreabă în ce temei președintele Parlamentului ar putea cunoaște asemenea informații.
„Întrebarea a fost pusă special, a fost pusă prin înțelegere. Iar răspunsul lui Grosu, care a confirmat că ancheta se desfășoară și că, dacă nu va da rezultate, vor cere aceste rezultate de la organele de drept – acesta este un autodenunț ca la carte. Spuneți-mi, din care motiv ar trebui președintele parlamentului să fie la curent cu o anchetă care se desfășoară împotriva unei jurnaliste oarecare? Aceasta dovedește o urmărire motivată politic. Și nimic altceva. Aceasta demonstrează doar că adevărata cauză este cuvântul meu, convingerile mele și opinia mea”, a declarat Natalia Morari.
Jurnalista afirmă că acuzațiile privind presupusa propagandă sau legăturile cu Rusia sunt lansate fără prezentarea unor dovezi și susține că scopul ar fi discreditarea vocilor critice.
„Tot ce pot face ei este să pună etichete. ‘Ea minte!’ – dar unde anume minte, nimeni nu spune. ‘Ea promovează narative rusești’ – dar care rusești și de ce sunt anume rusești, nimeni nu spune. Pentru că nu au ce spune. ‘Ea este mâna Moscovei’, ‘agent FSB’ – dar nimeni nu oferă dovezi pentru asta”, a spus Morari.
Aceasta acuză guvernarea că, în locul unei confruntări publice prin argumente, ar recurge la instituțiile statului și la verificarea surselor de finanțare ale proiectelor sale.
„De unde au luat microfonul? De unde au luat bani ca să cumpere camera? De unde au birou? De unde plătesc salarii? Și, în general, din ce bani trăiesc? Hai să le creăm probleme – nouă nu ne trebuie dovezi”, a declarat Morari, prezentând astfel modul în care, în opinia sa, ar acționa actuala putere.
Morari leagă presiunile reclamate și de VOX Academy, afirmând că proiectul ar deranja guvernarea tocmai prin obiectivul său de a forma persoane cu gândire critică.
„Oamenii care gândesc sunt o amenințare. Cei care pun întrebări incomode sunt o amenințare. Oamenii liberi sunt o amenințare existențială pentru ei. Pentru ei ar fi ideal să fie doar PAS și pământ total ars în jur”, a declarat jurnalista.
Reacția vine după ce, pe 10 septembrie, Igor Grosu a declarat la Jurnal TV, în contextul unei discuții în care au fost invocate Natalia Morari și o „academie”, că instituțiile statului cunosc despre „mediile academice apărute de curând” și le „urmăresc foarte atent”.
„Doar un lucru pot să vă spun, nici instituțiile noastre nu stau și dorm. Urmăresc foarte atent și probabil sper, dacă nu, o să cerem insistent, să acționeze în consecință și în cadru legal”, declara Grosu.
În editorialul său, Natalia Morari nu anunță că renunță sau suspendă proiectul. Dimpotrivă, aceasta spune că VOX Academy și-a început activitatea și va continua.
„Noi însă vrem să trăim într-o societate de oameni liberi și cu gândire critică și exact despre asta va fi școala noastră. Și apropo, felicitați-ne: ieri am deschis ușile și ele vor rămâne deschise și de acum înainte”, a declarat Morari.
Sursa: telegraph.md
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
