Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Ucraina își dă întâlnire cu Rusia la summitul păcii
    GEOPOLITICA

    Ucraina își dă întâlnire cu Rusia la summitul păcii

    9 octombrie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Ucraina vrea să organizeze un nou „summit pentru pace” la sfârşitul acestui an, la care de data aceasta să participe și Rusia, a anunțat ambasadorul ucrainean în Turcia. El a exclus însă orice discuţii bilaterale Kiev – Moscova la o asemenea eventuală întâlnire. La precedenta reuniune de pace desfăşurată în iunie în Elveţia, Rusia nu a fost invitată.

    „Unul dintre cele mai importante obiective ale acestui summit este de a obţine o pace justă în Ucraina. (Dar) nu vorbim despre un format în care Ucraina şi Rusia să stea una în faţa celeilalte şi Ucraina să asculte cererile Rusiei”, a declarat ambasadorul ucrainean la Ankara, Vasil Bodnar.

    „Ceea ce vedem noi acum este aşa: comunitatea internaţională, împreună cu Ucraina, se vor aşeza la masă şi vor întocmi o listă cu paşii care trebuie întreprinşi pentru o pace justă în Ucraina, şi vor discuta cererile pentru Rusia pe baza acelei liste”, a explicat diplomatul ucrainean modul în care Kievul ar dori să se desfăşoare o astfel de întâlnire. 

    „Nu va fi o întâlnire bilaterală directă, cel mai probabil va fi în formatul în care terţe părţi vor fi de asemenea implicate şi (discuţiile) se desfăşoară prin terţi. Sperăm să ţinem acest summit până la sfârşitul anului”, a completat el. 

    Rusia vrea discuții directe cu Ucraina 

    Conform ambasadorului ucrainean în Turcia, această ţară, care a încercat să menţină relaţii bune atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia, ar putea fi un participant important la acest demers al Kievului, dată fiind experienţa sa în medierea altor conflicte. 

    Dar Rusia a respins deja ideea de a participa la o reuniune într-un format de acest fel, afirmând că o conferinţă de pace trebuie să însemne discuţii directe între cele două părţi, nu un forum în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să caute sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.

     Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în 2022 la Istanbul.

    Cererea lui Putin a fost respinsă din start de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, în special SUA, care au precizat că sprijină doar „formula de pace” prezentată la sfârşitul anului 2022 de Zelenski şi care prevede în principal retragerea necondiţionată a tuturor trupelor ruse din Ucraina, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional.

    Planul lui Zelenski 

    Potrivit Rusiei, în negocierile desfăşurate la Istanbul cu oficialii ucraineni în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei, aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului. 

    Între timp, preşedintele ucrainean a elaborat un „plan de victorie” al Ucrainei în războiul cu Rusia, despre care nu a oferit public detalii, dar l-a prezentat la sfârşitul lunii trecute preşedintelui american şi celor doi potenţiali succesori ai acestuia, Kamala Harris şi Donald Trump.

    Potrivit unor oficiali americani, administraţia de la Washington este preocupată de faptul că acest plan al preşedintelui ucrainean nu cuprinde o strategie cuprinzătoare şi este doar puţin mai mult decât o cerere reîmpachetată de a primi mai multe arme şi de a fi ridicate restricţiile pentru folosirea în atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus a rachetelor cu rază lungă de acţiune primite de Ucraina ca ajutor militar din partea Occidentului. 

    Planul pleacă de la presupoziţia unei înfrângeri totale a Rusiei în război, obiectiv considerat nerealist de unii oficiali americani.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleCritici dure din partea lui Tarlev la adresa excluderii candidaților din cursa electorală
    Next Article Tarlev respinge cetățenia dublă pentru oficialii publici

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    LIVE// Sosirea oficialilor pentru Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană

    4 iulie 2025

    China impune noi taxe vamale pentru produsele din Uniunea Europeană

    4 iulie 2025

    Donald Trump: „Sunt dezamăgit de Putin. Nu cred că vrea să oprească războiul”

    4 iulie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Diferențele de trai între Moldova și sudul Rusiei, invocate într-un mesaj politi

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Igor Grosu: Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028, un obiectiv național

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Victimele deportărilor staliniste au fost comemorate la Bălți

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Blocul „Victorie” participă la alegerile parlamentare în calitate de forță independentă

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    AUR din Republica Moldova își asumă misiunea unionistă: „Unirea, singura cale de salvare”

    6 iulie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.