Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Pavel Durov, șeful Telegram, rămâne în arest preventiv în Franța pentru infracțiuni multiple
    GEOPOLITICA

    Pavel Durov, șeful Telegram, rămâne în arest preventiv în Franța pentru infracțiuni multiple

    26 august 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Arestul în Franţa al CEO-ului aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a fost prelungit duminică şi ar putea dura până la 96 de ore. Compania sa insistă că acesta „nu are nimic de ascuns”.

    Arestul a fost prelungit duminică seara, la o zi după ce şeful Telegram a fost arestat pe un aeroport din Paris, un mandat fiind emis împotriva sa de către anchetatorii francezi pentru diverse infracţiuni legate de serviciul său de mesagerie criptată.

    Însoţit de garda sa de corp şi de asistentul său, miliardarul în vârstă de 39 de ani a fost arestat sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, la nord de Paris, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. Fondatorul Telegram sosise de la Baku şi urma să petreacă cel puţin seara la Paris, unde planificase să ia cina, a adăugat o sursă apropiată anchetei.

    Potrivit unei alte surse apropiate anchetei, judecătorul de instrucţie din Paris însărcinat cu această anchetă judiciară, care se concentrează în special asupra faptelor comise în bandă organizată, a prelungit duminică seara arestul său preventiv. Aceasta ar putea dura maximum 96 de ore.

    La sfârşitul acestei perioade, Pavel Durov ar putea fi eliberat sau prezentat acestui magistrat în vederea unei eventuale inculpări.

    Biroul însărcinat cu combaterea violenţei împotriva minorilor (Ofmin) a emis un mandat de arestare pe numele lui Pavel Durov pentru infracţiuni care variază de la fraudă la trafic de droguri, hărţuire informatică, crimă organizată, apologie a terorismului şi fraudă, a explicat una dintre sursele apropiate cazului.

    Justiţia îi reproşează lui Pavel Durov că nu a luat măsuri împotriva utilizării în scopuri penale a rețelei de către abonaţii săi, în special prin lipsa de moderare şi de cooperare cu anchetatorii.

    „Pavel Durov nu are nimic de ascuns şi călătoreşte frecvent în Europa”, a precizat Telegram pe propriul canal duminică seara. „Este absurd să spui că o platformă sau proprietarul acesteia sunt responsabili pentru abuzurile” găsite pe acea platformă, a adăugat compania.

    Serviciul de mesagerie online lansat în 2013 de Pavel Durov şi fratele său Nikolai, pe care comunicaţiile pot fi criptate de la un capăt la altul şi care are sediul central în Dubai, s-a poziţionat în contradicţie cu platformele americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale. În special, Telegram s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatorii săi.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleCiolacu: Sprijin neclintit pentru parcursul european al Republicii Moldova și Maia Sandu
    Next Article Poliția de frontieră: Peste 87.100 de traversări în ultimele 24 de ore

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    UE permite derogări bugetare pentru apărare: 15 state pot depăși limitele de deficit și datorie

    8 iulie 2025

    Bălți preia modelul românesc pentru atragerea fondurilor europene

    7 iulie 2025

    Anastasia Nichita, Emil Ceban și Maxim Potîrniche vor candida pe lista PAS la alegerile parlamentare

    7 iulie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    LIVE// Ședința Guvernului Republicii Moldova din 9 iulie 2025

    9 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    R. Moldova, în topul exportatorilor de rapiță din UE

    9 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în Republica Polonă

    8 iulie 2025

    …

    GEOPOLITICA

    UE permite derogări bugetare pentru apărare: 15 state pot depăși limitele de deficit și datorie

    8 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Aderarea Bulgariei la zona euro, votată de Parlamentul European

    8 iulie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.