Într-un editorial publicat pentru Agerpres, parlamentarul suedez Björn Söder susține că regiunea transnistreană nu poate fi considerată un „conflict înghețat”, ci mai degrabă un instrument activ de instabilitate utilizat de Rusia și menținut timp de peste trei decenii, cu costuri reduse și efecte geopolitice semnificative.
El face referire la decretul din 15 mai al președintelui rus Vladimir Putin, care accelerează procedura de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria. Söder compară acest mecanism cu un decret similar din 24 aprilie 2019, aplicat pentru regiunile Donețk și Lugansk din Ucraina, evidențiind aceeași logică juridică și aceleași excepții administrative.
Potrivit estimărilor citate, până în 2026 aproximativ 220.000 de locuitori ai regiunii transnistrene, aproape jumătate din populație, dețin deja pașapoarte rusești. Acest rezultat este descris ca efectul unei strategii de lungă durată care a inclus acordarea cetățeniei, transferuri sociale, cote educaționale, consolidarea legăturilor economice și menținerea unei prezențe militare constante prin Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR).
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a interpretat noul decret drept o formă de revendicare a teritoriului. În același timp, modificări legislative adoptate la Moscova au extins temeiurile juridice pentru desfășurarea forțelor armate ruse în afara țării, inclusiv pentru protejarea cetățenilor ruși împotriva unor acțiuni ale instanțelor străine sau internaționale. Söder subliniază că „pașaportizarea” și proiecția militară fac parte dintr-o arhitectură juridică integrată.
El avertizează că Europa a mai văzut un astfel de model și ridică întrebarea dacă va reacționa înainte de următoarea etapă a acestui proces.
În analiză, Söder afirmă că statutul de „zonă gri” al Transnistriei a fost exploatat de o coaliție largă de actori. Înainte de 2022, rețele din Ucraina ar fi folosit frontierele poroase pentru trafic de arme, vehicule furate și contrabandă. În același timp, structuri oligarhice din Republica Moldova ar fi beneficiat de existența unei economii paralele, nereglementate, aflate în afara controlului autorităților de la Chișinău și a standardelor UE.
El adaugă că și unii actori europeni din domeniul financiar, logistic și comercial nu au fost complet deranjați de existența acestei jurisdicții opace, deoarece aceasta oferea avantaje indirecte. Deși public mulți au condamnat situația, în practică o parte dintre acești actori ar fi beneficiat de menținerea status quo-ului, ceea ce a contribuit la perpetuarea lui.
În acest context, autorul consideră că orice strategie de soluționare care ignoră aceste interese paralele este sortită eșecului, nu doar din cauza opoziției Rusiei, ci și din cauza rezistenței unor actori care profită de sistem.
Söder susține că Uniunea Europeană ar trebui să aplice sancțiuni coerente împotriva tuturor celor care facilitează funcționarea sistemului transnistrean, inclusiv rețele financiare și logistice din interiorul Europei. El afirmă că instrumentele există, însă lipsește voința politică, reducând adesea acțiunea la o simplă „imagine publică”.
Dacă există actori europeni care au beneficiat de economia gri a regiunii, atunci, în opinia sa, închiderea enclavei presupune și închiderea acestor canale de conectare. O abordare selectivă, care vizează doar actorii ruși, fără a afecta rețelele adiacente, nu reprezintă o strategie reală, ci doar o formă de comunicare politică.
În final, Söder afirmă că și Republica Moldova trebuie să își consolideze instituțiile și să elimine mecanismele prin care economia gri a Transnistriei a fost conectată la economia națională. Procesul de aderare la UE este descris ca o pârghie esențială pentru realizarea acestor reforme.
Totodată, el consideră că Ucraina, România și partenerii NATO trebuie să privească problema Transnistriei ca parte a unei arhitecturi comune de securitate, iar Statele Unite ar trebui să își mențină implicarea pe termen lung, nu doar în perioade de criză.
Atât timp cât Ucraina continuă să limiteze capacitatea Rusiei de a proiecta forță spre vest, în direcția Odesa, există — spune el — o fereastră îngustă, dar reală, pentru o presiune internațională coordonată. În opinia sa, amânarea unei soluționări echivalează cu acceptarea degradării treptate a contextului strategic.