Autoritățile de la Chișinău intenționează să aplice măsuri restrictive liderului regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, după deplasarea acestuia în Federația Rusă, unde a fost decorat de președintele Vladimir Putin. Printre sancțiunile luate în calcul se numără interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani.
Biroul pentru reintegrare califică acțiunile Moscovei drept o provocare menită să împiedice parcursul european al Republicii Moldova și anunță că va examina posibilele măsuri de răspuns.
„Este o provocare a Rusiei pentru a împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova. Condamnăm acțiunile Rusiei și vom analiza măsurile de răspuns posibile fără a escalada situația, ținând cont că intenția Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova este una continuă”, se arată în mesajul instituției.
Potrivit Biroului pentru reintegrare, vizita lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul discuțiilor intermediate de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) privind asigurarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene în perioada rece a anului.
Reprezentanții instituției au subliniat că eforturile OSCE sunt importante pentru prevenirea escaladării tensiunilor și consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
Amintim că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a conferit lui Vadim Krasnoselski Ordinul de Onoare al Rusiei. Distincția i-a fost acordată pentru activitatea desfășurată în calitate de lider al regiunii transnistrene.
