Fostul viceprimar al municipiului Chișinău, Victor Chironda, anunță că se alătură echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în vederea schimbării modului în care este administrată Capitala. Acesta susține că a luat decizia după discuții cu reprezentanții formațiunii și consideră că interesele pe termen lung ale orașului trebuie să prevaleze în fața ambițiilor individuale.
Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Chironda a explicat că problemele municipiului pot fi soluționate doar printr-o echipă de profesioniști, capabilă să asigure o colaborare eficientă între administrația locală și Guvern.
Fostul viceprimar consideră că rezultatele în administrația publică nu depind de o singură persoană, ci de capacitatea unei echipe de a lucra împreună și de a construi încredere.
„Eu cred că rezultatele nu se obțin datorită unor oameni-eroi, ci datorită echipelor. Construcția unei echipe necesită timp, efort și o serie de succese pe care se clădește încrederea. Un primar fără un consiliu puternic, fără oameni profesioniști și integri în funcții-cheie, e doar un paravan pentru furt”, a scris Victor Chironda.
Acesta avertizează că un eventual al treilea mandat al actualului primar, Ion Ceban, ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării Chișinăului. Printre riscurile menționate se numără pierderea unor oportunități de finanțare europeană, perpetuarea problemelor din domeniul construcțiilor și al transportului, precum și menținerea unor practici de corupție în administrația municipală.
Chironda critică, de asemenea, relația tensionată dintre Primărie și Guvern, despre care spune că afectează interesele locuitorilor Capitalei.
„Problemele majore, cronice ale Chișinăului pot fi rezolvate doar prin colaborare cu Guvernul. Orașul nu își mai poate permite primari care vor să fie altceva. Care vor «mai sus». Pentru care Chișinăul e prea strâmt”, a menționat fostul viceprimar.
Potrivit acestuia, discuțiile cu echipa PAS Chișinău au început după anunțarea candidaturii lui Vornicu, iar negocierile au evoluat într-o direcție constructivă. Decizia de a se alătura formațiunii urmărește reunirea eforturilor pentru schimbarea administrației municipale.
Printre prioritățile pe care Victor Chironda le consideră esențiale pentru dezvoltarea orașului se numără atragerea fondurilor europene de preaderare, consolidarea colaborării dintre Primărie și Guvern, modernizarea transportului și a infrastructurii, gestionarea dezvoltării urbane și atragerea investițiilor.
Fostul viceprimar precizează că asocierea cu PAS nu presupune abandonarea propriei viziuni asupra Chișinăului, ci alegerea unei echipe alături de care consideră că poate obține rezultate.
„Nu renunț la viziunea mea pentru Chișinău. Dimpotrivă, aleg să contribui la realizarea ei într-o echipă cu care putem obține rezultate”, a conchis Victor Chironda.
Amintim că ministra Finanțelor, Victoria Belous, a acceptat propunerea PAS de a candida la funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027. Aceasta a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, despre problemele Capitalei și necesitatea unor proiecte de dezvoltare pe termen lung.
