Gospodăriile țărănești din țară vor fi înregistrate la Agenția Servicii Publice (ASP) – o inițiativă legislativă, în acest sens, a fost avizată de Executiv. Documentul vine…
Browsing: AUTORITĂȚI
Premierul Natalia Gavrilița cere grăbirea procesului de acordare a compensațiilor pentru beneficiarii proiectului „Prima Casă”. În cadrul ședinței Guvernului de luni, 25 iulie, prim-ministra i-a solicitat…
Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Pe agenda…
Executivul a aprobat vineri, 22 iulie, proiectul de lege prin care se anulează acciza la importul motocultoarelor și a tractoarelor agricole și forestiere. „Această măsură va…
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a discutat cu președintele Comisiei pentru apărare din cadrul Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii…
Ministerul de Externe respinge acuzațiile Moscovei precum că R. Moldova împiedică pacificatorii ruși să ajungă în regiunea transnistreană. Într-un comunicat, instituția a declarat că nu a…
Numirile noilor ambasadori ai Republicii Moldova în Canada, Suedia, Lituania, Israel și Qatar au fost aprobate astăzi în ședința Guvernului. Sergiu Odainic urmează a fi desemnat…
Procesele democratice din Republica Moldova și realizarea reformelor necesare pentru apropierea ireversibilă a țării noastre de Uniunea Europeană vor fi susținute în continuare de Statele Unite…
În cadrul vizitei în America, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a avut o discuție cu administratoarea Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Samantha Power. Discuțiile au…
Prim-ministra Natalia Gavrilița a încurajat companiile americane să investească în Republica Moldova, menționând că Guvernul de la Chișinău rămâne concentrat pe crearea unui mediu de afaceri…