Guvernul a aprobat un pachet de modificări legislative care va permite accelerarea dezvoltării interconectărilor energetice cu Uniunea Europeană și implementarea proiectelor strategice din sectorul energetic, prin…
Browsing: AUTORITĂȚI
Consilierul municipal din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Corneliu Pântea, susține că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aflat în dezbatere la Chișinău reprezintă un document strategic…
Partidul Mișcarea Alternativă Națională acuză Partidul Acțiune și Solidaritate că ar bloca, la indicația conducerii centrale, proiecte importante aflate pe agenda Consiliului Municipal Chișinău. Reprezentanții MAN…
MoldATSA a venit cu precizări în contextul dezbaterilor publice privind nivelul salariilor din cadrul întreprinderii, subliniind că activitatea instituției nu este finanțată din bugetul de stat…
Premierul Alexandru Munteanu a anunțat, în debutul ședinței Guvernului din 24 iunie, demiterea Corpului de control al prim-ministrului, după ce membrii structurii și-au prezentat demisia din…
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, afirmă că măsurile incluse în politica fiscală pentru anul 2027 nu vor fi promovate dacă sistemul de sănătate nu dispune de capacitatea…
Liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN) și primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că angajații Primăriei Chișinău ar fi supuși unor presiuni și intimidări în cadrul unor…
Partidul „Democrația Acasă” solicită Guvernului retragerea și revizuirea proiectului de lege care prevede majorarea treptată a vârstei de pensionare și modificarea condițiilor de pensionare pentru militari…
Republica Moldova a achitat peste 23,4 milioane de euro în urma condamnărilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) de la aderarea la Convenția Europeană…
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat că a avut o întrevedere la Londra cu Anne Hidalgo, fost primar al Parisului în perioada 2014–2024 și actual…