Cu 88 de voturi ale deputaților PAS și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității deputatului fugar Ilan Șor pe unul din cele nouă…
Autor: 1 Editor
Astăzi, 23 decembrie legislativul se întrunește în ședință plenară. Potrivit agendei aprobate de Biroul Permanent al Parlamentului, deputații urmează să examineze în lectura a doua o…
Președintele Maia Sandu dezminte informațiile făcute publice de primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, privind solicitarea zilnică a asigurării coridorului verde. Șeful statului califică declarațiile edilului…
Trei formațiuni ar accede în viitorul legislativ în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, arată datele unui sondaj, publicat astăzi de compania Date Inteligente SRL (iData). Partidul…
Imunizarea cetățenilor cu vaccin anti-COVID expirat trebuie să fie obiectul unei investigații din partea organului de urmărire penală, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, invitat la…
Fostul prim-ministru interimar, Aureliu Ciocoi, este noul ambasador al Republicii Moldova în Republica Federală Germania. Decretul de numire a fost semnat de către președinta Maia Sandu,…
„Domnul primar ar trebui să fie atent cu divulgarea acestor informații”. Astfel premierul Natalia Gavrilița a comentat informațiile publicate de către edilul Capitalei, Ion Ceban, potrivit…
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, viceprmierul Andrei Spînu, spune că tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici ar putea fi revizuit în luna ianuarie a anului…
Fostul președinte Igor Dodon vine cu o reacție după ce Procuratura Generală a anunțat că a fost citat pentru a fi audiat într-un dosar penal. Socialistul…
Autorităţile ucrainene l-au plasat luni pe fostul preşedintele Petro Poroşenko sub anchetă oficială pentru înaltă trădare, acuzându-l de legături cu finanţarea forţelor separatiste în regiunea Donbas…