Primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian, susține că asupra sa și asupra unor consilieri locali ar fi fost exercitate presiuni, inclusiv din partea unor reprezentanți ai Partidului…
Lună: iunie 2026
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, și-a exprimat optimismul că primul cluster de capitole de negociere pentru aderarea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană…
Primăria Chișinău a început lucrările de reabilitare a trotuarului de pe bulevardul Cuza Vodă, pe tronsonul cuprins între bulevardul Dacia și strada Independenței, pe partea cu…
Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord privind noi reguli menite să accelereze returnarea migranților aflați ilegal pe teritoriul blocului comunitar. Negociatorii…
Victoria Furtună susține că Republica Moldova ar trebui să își consolideze independența politică și capacitatea de decizie internă, fără a depinde de dinamica actorilor externi și…
Procesul în dosarul cunoscut public drept „Kuliok”, în care este vizat fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, continuă cu audierea martorilor apărării. Astăzi, în fața…
Autoritățile locale din municipiul Bălți anunță că apa livrată prin rețeaua publică nu este potabilă. Declarația a fost făcută de primarul Alexandr Petkov în cadrul unei…
Exporturile israeliene de armament au atins un nivel record pentru al cincilea an consecutiv, depășind 19 miliarde de dolari (aproximativ 16,5 miliarde de euro) în 2025,…
Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) se pregătește să inițieze procedura de declarare a funcției de bașcan ca fiind vacantă și să demareze organizarea alegerilor anticipate în…
Primăria Chișinău a lansat ediția 2026 a Programului Municipal de Educație Antreprenorială, implementat de Centrul Municipal pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Programul este destinat tuturor persoanelor din capitală…