Un tren a trecut graniţa din Coreea de Nord în Rusia vineri, la două zile după ce Statele Unite au anunțat că au informaţii ce ar indica că Phenianul trimite pe ascuns Rusiei proiectile de artilerie pentru războiul din Ucraina, arată un think tank Washington pe baza unor imagini din satelit, potrivit Reuters.
Experții de la Proiectul 38 North, care monitorizează evoluțiile din Coreea de Nord, susțin că este pentru prima dată în ultimii ani când este sesizată o astfel de mişcare pe această rută feroviară, deşi serviciul veterinar al Rusiei a anunţat, miercuri, că un tren care transporta cai a traversat graniţa în Coreea de Nord.
„Este imposibil să stabilim scopul acestui transport doar pe baza imaginilor, dar trecerea graniţei vine în contextul unor relatări privind vânzarea de arme din Coreea de Nord către Rusia şi al aşteptării generale privind reluarea comerţului între cele două ţări”, a arătat Proiectul.
Experții din Washington amintesc faptul că Coreea de Nord a închis Podul Prieteniei Tumangang, lung de 800 de metri, singura legătură terestră între cele două ţări, în februarie 2020, în cursul pandemiei de COVID-19.
Raportul lor arată că la ora locală 10.24 (01.24 GMT), trei vagoane închise erau vizibile pe partea coreeană a graniţei, iar la ora locală 13.10 (04.10 GMT) apăreau în Rusia, în spatele unei locomotive, la circa 200 de metri de capătul podului de cale ferată.
La ora locală 14.29 (0529 GMT), locomotiva şi cele trei vagoane se puteau observa pe șine în gara rusească Hasan, la aproximativ 2 kilometri de graniţă, şi trei vagoane mai mici sau chiar containere pe platforme erau parcate lângă trenul recent oprit, pe o linie adiacentă.
„Nu a putut fi stabilit dacă avea loc un transfer de material şi locurile unde au fost parcate aceste trenuri ar putea să nu aibă legătură”, se arată în raport.
Miercuri, Casa Albă a afirmat că Washingtonul are informaţii conform cărora Coreea de Nord livrează pe ascuns Rusiei un număr „semnificativ” de proiectile de artilerie pentru războiul din Ucraina şi că încearcă să macheze transporturile direcţionându-le prin ţări din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. În septembrie, Coreea de Nord a afirmat că nu a livrat niciodată Rusiei arme sau muniţie şi nici nu intenţionează să o facă.
Potrivit unei declaraţii a serviciului veterinar de stat din Rusia, începând de miercuri, Rusia şi Coreea de Nord au reluat transportul cu trenul pentru prima dată după pandemie, trimițând o încărcătură de 30 de cai din rasa Orlov Trotter în Coreea de Nord.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un este cunoscut ca un pasionat de cai, el fiind adesea filmat călare pe armăsari de rasă. Datele vamale rusești arată că, în anii precedenți, Coreea de Nord a cheltuit mii de dolari pe cai de rasă din Rusia.