Comisia Europeană a aprobat acordarea unui sprijin financiar de peste 114 milioane de euro Spaniei pentru gestionarea presiunii migraționiste din Ceuta, exclava spaniolă situată în nordul Africii.
Decizia vine după ce, la sfârșitul lunii iulie, peste 70.000 de persoane ar fi intrat ilegal în oraș pe cale maritimă, generând o situație considerată excepțională de autoritățile europene.
Fondurile vor fi utilizate pentru consolidarea supravegherii frontierei și modernizarea echipamentelor de control. Printre investițiile planificate se numără instalarea de camere termice, sisteme de monitorizare, bariere plutitoare și drone subacvatice, precum și angajarea de personal suplimentar.
O parte din resursele financiare va fi direcționată către amenajarea centrelor de screening, extinderea capacităților de cazare și organizarea procedurilor de repatriere a persoanelor aflate ilegal pe teritoriul spaniol. Sprijinul va viza inclusiv minorii neînsoțiți.
Pentru coordonarea măsurilor, Comisia Europeană și autoritățile spaniole vor crea un grup comun de lucru, care își va începe activitatea în această săptămână și va efectua o vizită în Ceuta.
Situația din exclavă a generat și tensiuni între statele membre ale Uniunii Europene. Italia a decis temporar să reintroducă verificările la frontieră pentru persoanele care sosesc din Spania pe cale aeriană și maritimă, invocând motive legate de migrație. În replică, autoritățile spaniole au aplicat măsuri similare pentru călătorii veniți din Italia.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
