Președinta Maia Sandu convoacă, astăzi, Consiliul Suprem de Securitate, informează Președinția. În ședința programată pentru ora 10.00, membrii Consiliului Suprem de Securitate vor discuta subiecte precum…
Browsing: Președinție
Suntem martorii creării unui precedent periculos și neconstituțional, când puterea în stat este folosită în scopul răzbunării personale. Așa a calificat cel de-al treilea președinte al…
Alertă cu bombă la Președinție. Poliția, geniștii, pompierii și o ambulanță se află la fața locului. Toate persoanele aflate în interiorul clădirii au fost evacuate, iar…
Administrația Prezidențială anunță societatea civilă despre lansarea inițiativei de a modifica Regulamentul de examinare a cererilor de grațiere și de acordare a grațierii individuale condamnaților, iar…
Deputații PAS sunt deranjați de discuțiile despre creșterea salariilor la Președinție și Guvern. Reprezentanții majorității parlamentare au perturbat, miercuri, discuțiile asupra proiectului Legii Bugetului de Stat…
Mai mulți membri ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au organizat un flashmob în fața Președinției. Ei susțin că u trecut trei ani de la aplicarea…
Guvernul l-a înaintat pe Veaceslav Negruța, consilierul prezidențial pe domeniul economic, în Consiliul de administrare al S.A. „Moldovagaz”. Despre aceasta a anunțat Președinta Republicii Moldova, Maia…