Fostul premier Vlad Filat susține că alegerile din toamnă nu vor aduce o majoritate clară pentru niciun partid, iar din acest motiv discuțiile despre posibile coaliții…
Browsing: Partid
Vicepreședintele Parlamentului și liderul fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Vlad Batrîncea, a lansat critici la adresa proiectului de lege „Cu privire la combaterea corupției electorale”,…
PSRM solicită demisia imediată și necondiționată a ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Într-un comunicat de presă, Partidul Socialiștilor își exprimă indignarea față de cazul șocant al eliberării…
Partidul Democrat din Statele Unite, aflat într-o perioadă de regăsire a coeziunii după revenirea la putere a lui Donald Trump, a anunțat crearea unui „cabinet de…
Sociologul Mihai Bologan susține că electoratul unionist din Republica Moldova și-a găsit un partid care îl reprezintă, iar acest partid este PAS. Deși oficial formațiunea nu…
Partidul „Inima Moldovei” consideră detenţia başcanului Găgăuziei, Evghenia Guţul, drept „un abuz clar al regimului de guvernare al Maiei Sandu”. În comunicatul de presă al formaţiunii,…
Alexandru Slusari, membru al Consiliului de Administrație al Energocom și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a comentat revenirea în politică a fostului președinte Marian Lupu.…
Fostul procuror anticorupție Victoria Furtună, care a candidat la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut, a devenit președinta Partidului politic Moldova Mare. Pe pagina Agenției Servicii…
Fenomenul de migrație al medicilor din Republica Moldova poate fi oprit prin lansarea unui program național de susținere a doctorilor. Cu această propunere a venit președintele…
Oleg Ozerov, ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, a fost întrebat pe care politicieni moldoveni îi consideră apropiați Moscovei și care partid din Moldova…