Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis suspendarea bombardamentelor asupra Iranului pentru a doua noapte consecutiv, oferind mai mult timp negocierilor de pace, a anunțat ambasadorul american la ONU, Mike Waltz.
Decizia vine după 13 zile de atacuri intense, iar Iranul a transmis, la rândul său, că nu va mai lansa atacuri asupra bazelor militare americane din Orientul Mijlociu. Reducerea tensiunilor a avut efect imediat asupra piețelor internaționale, iar prețurile petrolului au început să scadă.
Potrivit CNN, oprirea operațiunilor militare a fost precedată de discuții aprinse în cadrul administrației americane. Vicepreședintele JD Vance și șeful Statului Major Întrunit al SUA, generalul Dan Caine, și-ar fi exprimat îngrijorarea cu privire la riscul extinderii conflictului.
De asemenea, surse citate de Reuters susțin că unii consilieri militari i-ar fi transmis președintelui american că numărul țintelor strategice disponibile în Iran s-a redus, iar continuarea bombardamentelor ar putea afecta rezervele de muniții ale Pentagonului.
De cealaltă parte, autoritățile iraniene au anunțat că nu vor mai ataca obiective din statele din regiune care găzduiesc baze militare americane. Totuși, surse de la Teheran au declarat pentru Reuters că rămân sceptice în privința rezultatului negocierilor cu Washingtonul.
Situația din Strâmtoarea Ormuz rămâne tensionată. Potrivit informațiilor disponibile, traficul maritim se desfășoară sub supravegherea autorităților iraniene, iar mai multe nave care nu au respectat traseele indicate au fost avertizate și obligate să își schimbe direcția.
Pe fondul reducerii riscului unei escaladări, prețurile petrolului au înregistrat scăderi importante. Luni, cotația petrolului Brent a coborât cu aproape 9%, până la 88,06 dolari pe baril, după ce în săptămâna precedentă depășise nivelul de 100 de dolari. În același timp, petrolul american WTI s-a ieftinit cu aproximativ 6%, ajungând la 82,80 dolari pe baril.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
