Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Reguli mai stricte pentru obținerea cetățeniei R. Moldova
    AUTORITĂȚI

    Reguli mai stricte pentru obținerea cetățeniei R. Moldova

    25 iunie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Persoanele care vor să obțină cetățenia Republicii Moldova vor fi obligate să cunoască limba română și prevederile Constituției. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege examinat astăzi de membrii Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, împreună cu cei ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Inițiativa urmează să fie supusă votului în plenul Parlamentului.

    Documentul prevede că cetățenia va putea fi obținută prin mai multe căi: naștere, recunoaștere, adopție, tutelă sau curatelă, redobândire și naturalizare. Autorii propun proceduri unificate pentru toate aceste categorii, în vederea asigurării unui tratament egal pentru solicitanți și eliminării oricăror privilegii sau forme de discriminare, transmite politics.md cu referire la moldova1.md.

    Un accent important este pus pe prevenirea tentativelor de fraudă, fiind introduse reguli mai stricte pentru acceptarea și verificarea documentelor, iar autoritățile vor analiza cu mai multă rigoare informațiile furnizate de solicitanți.

    Totodată, se va ține cont, printre altele, de istoricul de călătorii, eventuale interdicții de intrare în alte state, situația financiară, starea de sănătate și integritatea morală a persoanei.

    Menționăm că, în ultimii ani, autoritățile au identificat aproximativ 100 de tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei, pe baza unor documente false sau de proveniență incertă.

    Proiectul mai reglementează și condițiile de respingere a cererilor – fie din motive tehnice, fie în lipsa îndeplinirii criteriilor legale. De asemenea, cetățenia va putea fi refuzată persoanelor aflate sub sancțiuni internaționale.

    Cererea va trebui depusă personal, fiind eliminată posibilitatea transmiterii prin procură sau intermediari.

    Modificările vizează și regimul aplicabil anumitor categorii de străini care pot solicita cetățenia prin naturalizare, precum și modul de calcul al duratei de ședere legală sau de domiciliere în Republica Moldova.

    Potrivit autorilor proiectului – un grup de deputați PAS – inițiativa este necesară în contextul unor provocări precum migrația masivă, creșterea numărului de cetățeni cu dublă cetățenie, necesitatea protejării drepturilor diasporei, consolidarea securității naționale și armonizarea legislației naționale cu standardele Uniunii Europene, în perspectiva integrării europene a Republicii Moldova.

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleIranul a votat pentru suspendarea cooperării cu Agenția nucleară a ONU
    Next Article Blocul „Alternativa”, înregistrat oficial de CEC

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Primarul din Bălți acuză Apă-Canal de neglijență după poluarea Nistrului: orașul, fără surse alternative de apă

    14 aprilie 2026

    Tiraspolul scoate din plafonul bugetar cheltuielile pentru energia produsă la Cuciurgan

    14 aprilie 2026

    CSP examinează raportul de evaluare a procurorului general interimar Alexandru Machidon

    14 aprilie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Exploatare ilegală în zona de excludere Cernobîl: sute de hectare folosite pentru agricultură

    14 aprilie 2026

    …

    POLITICĂ

    Recean: Autoritățile trebuie să îmbunătățească comunicarea cu cetățenii și să crească încrederea publică

    14 aprilie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Primarul din Bălți acuză Apă-Canal de neglijență după poluarea Nistrului: orașul, fără surse alternative de apă

    14 aprilie 2026

    …

    POLITICĂ

    Lucrări non-stop în Chișinău: intervenții inclusiv pe timp de noapte și în zile de sărbătoare

    14 aprilie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Tiraspolul scoate din plafonul bugetar cheltuielile pentru energia produsă la Cuciurgan

    14 aprilie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.