O delegație a Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova din cadrul Seimasului Lituaniei se află la Chișinău, în perioada 9–12 noiembrie. În cadrul vizitei sunt programate întrevederi cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, dar și cu alți reprezentanți ai instituțiilor de stat.
Agenda delegației include discuții cu vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, și membrii Comisiei pentru politică externă, precum și cu reprezentanții Comisiei pentru integrare europeană. Oficialii lituanieni vor avea întrevederi și cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania, condus de Ion Babici.
Totodată, sunt prevăzute discuții cu președintele Comisiei pentru securitate, apărare și ordine publică, Lilian Carp, și membrii acesteia, precum și cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare de opoziție. Secretarul general al Parlamentului, Victor Agrici, se va întâlni cu omologul său lituanian, Algirdas Stončaitis.
Programul vizitei mai cuprinde întrevederi cu vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Delegația va merge și la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, unde va discuta cu reprezentanții conducerii instituției.
Oficialii lituanieni vor efectua vizite și în Vadul lui Vodă și Ungheni, unde sunt planificate întâlniri cu primarii localităților. De asemenea, aceștia vor vizita șantierul podului peste Prut de la Ungheni, proiect finanțat de Uniunea Europeană.
Delegația este condusă de Rimantas Sinkevičius, președintele Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova și al Comisiei pentru securitate națională și apărare. Din componența acesteia mai fac parte parlamentarii Laurynas Kasčiūnas și Saulius Skvernelis, precum și secretarul general al Seimasului, Algirdas Stončaitis.
În cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte privind consolidarea cooperării bilaterale, evoluțiile situației de securitate din regiune și progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.
