Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a lansat o inițiativă legislativă prin care solicită introducerea de sancțiuni în Codul contravențional al Republicii Moldova pentru ultragierea personalului didactic și accesul neautorizat în instituțiile de învățământ.
„Accesul neautorizat în instituțiile de învățământ și ultragierea personalului didactic trebuie sancționate. Hărțuirea profesorilor și a directorilor de școală este inacceptabilă și duce la consecințe grave. În Estonia, unde suntem la moment alături de colegi și în majoritatea lumii civilizate, nu intră nimeni în școală fără programare”, a declarat ministrul.
Dan Perciun a subliniat importanța susținerii acestei inițiative de către Parlament pentru a asigura un mediu educațional sigur și respectuos. „Voi ruga colegii din Parlament să ne sprijine în modificarea Codului contravențional cu două articole noi. Primul privind ultragierea personalului didactic și al doilea privind sancționarea accesului neautorizat în instituție, contrar regulamentului intern al acesteia.”
Proiectul de lege propus include următoarele articole:
**Articolul 65 (4) Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ**
1. Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ, adică jignirea premeditată a onoarei, demnității sau reputației profesionale a acestuia, în exercițiul funcției, se sancționează cu amendă de la 10 la 25 de unități convenționale aplicată persoanei fizice.
2. Ultragierea personalului didactic, științifico-didactic și științific sau a lucrătorului din instituțiile de învățământ, însoțită de acte de huliganism și/sau vătămare corporală, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 50 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu arest contravențional de până la 15 zile.
Ministrul Perciun își exprimă speranța că aceste reglementări vor fi adoptate rapid și vor contribui la îmbunătățirea climatului educațional din Republica Moldova, oferind atât personalului didactic, cât și elevilor, un mediu sigur și respectuos.