Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Mihai Popșoi: Rusia își testează tactici de război hibrid în R.Moldova, folosind procesul democratic
    AUTORITĂȚI

    Mihai Popșoi: Rusia își testează tactici de război hibrid în R.Moldova, folosind procesul democratic

    29 aprilie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Rusia încearcă să folosească procesul democratic din Republica Moldova împotriva statului moldovenesc, pentru a-l demola. Testând și cultivând în acest spațiu tacticile unui războiului hibrid, „Putin are ambiții imperiale, nu le ascunde. El ar vrea să resuscite Uniunea Sovietică”, a declarat șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi, într-un interviu apărut în Washington Post la sfârșitul săptămânii trecute.

    „Nu se discută că Rusia vrea [sau nu] să invadeze, problema e dacă o poate face”, a spus Popsoi, menționând că în prezent supraviețuirea Republicii Moldova ca democrație este condiționată de rezistența Ucrainei.

    Deocamdată, Rusia poartă în Moldova un război hibrid, în care Kremlinul folosește toate pârghiile disponibile de interferență – cu excepția bombardării țării – pentru a-și impune voința. Moscova a încercat să orchestreze o lovitură de stat, a antrenat protestatari anti-guvernamentali falși, a inundat țara cu dezinformare și a canalizat bani ilegali către partidele de opoziție pro-ruse.

    Interviul amintește despre recenta consolidare a grupului criminal Șor cu „liderii opoziției” moldovenești pro-ruse la Moscova. În perspectiva alegerilor din toamnă, gruparea pretinde a fi un „bloc politic” și este condusă de miliardarul Ilan Shor, condamnat în 2017 pentru furtul unui miliard de dolari din băncile Moldovei. 

    În 2022, amintește WP, guvernul SUA a impus sancțiuni lui Șor pentru că a lucrat cu „oligarhi corupți și entități din Moscova pentru a crea tulburări politice în Moldova” și a submina demersurile Moldovei de a adera la Uniunea Europeană.

    WP notează că Moscova este prezentă în Republica Moldova cu regiunea autonomă transnistreană, „o fâșie de pământ” de-a lungul graniței de vest a Ucrainei, care ar putea genera probleme în orice moment, inclusiv cu aproximativ 1.500 de trupe „de menținere a păcii” în spatele Ucrainei. Moscova a obținut un succes și în regiunea autonomă găgăuză, când anul trecut conducerea acesteia a preluat-o candidatul practic necunoscut, dar susținut prin toate mijloacele de interlopul Ilan Șor și gruparea lui.

    Șeful diplomației moldovenești menționează că între timp, guvernul de la Chișinău a mișcat din loc, cu ajutorul semnificativ al SUA, problema dependenței de energia rusească și a interferențelor Rusiei. În mare parte datorită investițiilor americane și europene, observă WP, Moldova și-a redus dependența de gazul rusesc și acum cumpără gaz natural lichefiat furnizat de SUA (la prețuri mai mici, de altfel) printr-un nou proiect de cooperare cu Grecia.

    Dar sunt mult mai multe pe care Statele Unite și partenerii săi pot și ar trebui să le facă. „Președintele Biden ar trebui să-și demonstreze solidaritatea invitând-o pe Sandu la Casa Albă. Moldova are nevoie de mai multe investiții străine în infrastructura sa, astfel încât să poată deveni un hub pentru viitoarea reconstrucție a Ucrainei. De asemenea, are nevoie de ajutor pentru a face față progresului tehnologic al Rusiei, care produce deepfake-uri și alte instrumente bazate pe inteligența artificială, care amplifică campaniile de dezinformare ale Kremlinului”, stipulează WP.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleMarea Britanie estimează că Rusia a pierdut peste 450.000 de militari în războiul din Ucraina
    Next Article Maia Sandu întâlnește diaspora moldovenească în Belgia și Luxemburg

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    O arteră importantă a capitalei se modernizează: șoseaua Muncești este reabilitată pe mai multe tronsoane

    7 august 2026

    Strada Burebista a intrat în etapa de modernizare: lucrări de amploare între bd. Dacia și str. Sarmizegetusa

    7 august 2026

    Mai multe accese pietonale din zona străzii Alba-Iulia sunt amenajate în cadrul lucrărilor de reabilitare

    7 august 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    O arteră importantă a capitalei se modernizează: șoseaua Muncești este reabilitată pe mai multe tronsoane

    7 august 2026

    …

    POLITICĂ

    Premierul le cere moldovenilor plecați peste hotare să revină cu idei și experiență pentru dezvoltarea țării

    7 august 2026

    …

    GEOPOLITICA

    Peste 2,3 milioane de angajați britanici, reprezentați de sindicate, cer încetarea escaladării din Orientul Mijlociu

    7 august 2026

    …

    AUTORITĂȚI

    Strada Burebista a intrat în etapa de modernizare: lucrări de amploare între bd. Dacia și str. Sarmizegetusa

    7 august 2026

    …

    POLITICĂ

    Maia Sandu critică amânarea alegerilor din Găgăuzia: „Oamenii au nevoie de Adunare Populară”

    7 august 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    Copyright © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.