Consilierul municipal din Bălți Maxim Moroșan a anunțat că își depune mandatul, motivând că nu mai dorește să participe la ceea ce el numește „jocuri lipsite de sens” din cadrul Consiliului Municipal. Totodată, acesta a precizat că decizia nu reprezintă o retragere din politică.
Într-un mesaj adresat locuitorilor municipiului Bălți și colegilor din Consiliul Municipal, Moroșan a declarat că, deși este de aproape un an departe de oraș, continuă să păstreze legătura cu echipa sa și cu susținătorii.
Politicianul susține că absența sa este determinată de „presiuni” și de „dosare penale politice fabricate”. În același timp, acesta a criticat activitatea Consiliului Municipal Bălți, afirmând că disputele și problemele din administrația locală au continuat și după plecarea sa.
„Nu vreau să particip la jocuri lipsite de sens și îmi depun mandatul de consilier municipal. Îi ofer următorului consilier municipal posibilitatea să se manifeste – în sensul bun al cuvântului”, a declarat Moroșan.
El a subliniat că renunțarea la mandat nu înseamnă și retragerea din viața politică sau încetarea activității sale în sprijinul municipiului Bălți.
„Munca adevărată pentru oameni nu se limitează la birouri. Împreună cu echipa și oamenii care împărtășesc aceleași idei la Bălți, continuăm să ajutăm de la distanță, fără prea mult zgomot”, a mai spus acesta.
Moroșan, vizat într-un dosar privind presupuse acțiuni de destabilizare
Maxim Moroșan este vizat într-un dosar privind presupusa pregătire a unor acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. În septembrie 2025, presa de la Chișinău a relatat că acesta, cercetat în ancheta privind instruirea unor cetățeni moldoveni în Serbia, s-ar fi ascuns în regiunea transnistreană.
Dosarul vizează mai multe persoane despre care Poliția susține că ar fi fost instruite în Serbia de persoane afiliate structurilor ruse pentru tactici de atac, opunere de rezistență față de forțele de ordine și acțiuni de destabilizare în context electoral.
La 22 septembrie 2025, oamenii legii au anunțat efectuarea a 250 de percheziții și reținerea a 74 de persoane pentru 72 de ore.
Ulterior, în octombrie 2025, au fost efectuate noi percheziții în nordul țării, inclusiv în cadrul aceleiași anchete. Moroșan a confirmat atunci că unul dintre automobilele sale a fost ridicat de oamenii legii.
Politicianul a fost implicat anterior și în alte controverse publice, inclusiv un dosar pornit după o altercație produsă la Bălți în 2024. În același an, Moroșan a anunțat că i-a fost interzis accesul în România, susținând că autoritățile române l-au considerat o amenințare la adresa securității naționale.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
