Republica Moldova va avea noi reprezentanți diplomatici în Lituania, Belgia, Grecia și Qatar, după ce președinta Maia Sandu a semnat decretele de numire a patru ambasadori.
Potrivit informațiilor publicate de IPN, Angelica Munteanu va reprezenta Republica Moldova în Lituania, Valeriu Mija va prelua funcția de ambasador în Belgia, Alexandru Codreanu va activa în Grecia, iar Vitalie Rusu va fi ambasador în Qatar.
Pentru a-și începe oficial misiunile diplomatice, cei patru urmează să prezinte scrisorile de acreditare șefilor de stat din țările în care vor activa.
Totodată, Maia Sandu a semnat decretele de rechemare din funcție a trei diplomați. Este vorba despre Viorel Cibotaru, ambasador în Belgia și Luxemburg și șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO, Andrei Popov, ambasador în Grecia și Cipru, și Iulian Grigoriță, ambasador în Qatar și Kuweit.
