Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, modificări privind modul în care sunt selectați și numiți judecătorii Curții Constituționale. Noile prevederi urmăresc să facă procedura mai transparentă și să ofere mai mult timp pentru evaluarea candidaților.
Potrivit modificărilor, procesul de selecție va fi inițiat cu trei luni înainte de expirarea mandatului judecătorului aflat în funcție. În prezent, procedura trebuie organizată într-un termen de 45 de zile.
Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii, care desemnează câte doi judecători la Curtea Constituțională, vor trebui să organizeze selecția în baza unor criterii obiective.
Totodată, fiecare dintre cele trei instituții va publica pe pagina sa oficială un anunț privind lansarea concursului. Acesta va include condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele interesate, precum și termenul-limită pentru depunerea dosarelor.
Extinderea perioadei de selecție până la trei luni are scopul de a permite desfășurarea tuturor etapelor procedurale într-un interval mai larg.
Modificările au fost elaborate ținând cont de avizul Comisiei de la Veneția și de recomandările experților Comisiei Europene.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
