Iranul afirmă că este pregătit să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în termen de două zile, cu condiția ca Statele Unite să accepte cererile Teheranului. Anunțul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei.
Potrivit oficialului, termenul propus este mai scurt decât cel de șapte zile inclus în planul transmis anterior Washingtonului. Baghaei a declarat că posibilitatea aplicării măsurii în doar două zile ar demonstra, în opinia sa, buna-credință a Iranului.
Acesta a precizat că schimbul de mesaje dintre cele două state continuă prin intermediul unor mediatori. Totodată, oficialul iranian a susținut că îndeplinirea solicitărilor Teheranului ar putea permite restabilirea securității în Strâmtoarea Ormuz și reluarea negocierilor într-un interval scurt.
Iranul a transmis Statelor Unite, pe 22 septembrie, în timpul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, o propunere privind încheierea războiului și redeschiderea strâmtorii în decurs de șapte zile.
Între timp, publicația The Wall Street Journal a relatat că vicepreședintele american JD Vance i-ar fi transmis o scrisoare lui Mohsen Rezaei, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, în încercarea de a relansa negocierile și de a preveni noi atacuri americane.
Potrivit publicației, Vance analizează dacă Washingtonul și Teheranul pot identifica suficiente puncte comune pentru a-l convinge pe președintele Donald Trump să renunțe la un posibil atac de scurtă durată, dar de mare intensitate, asupra Iranului, în următoarele săptămâni.