Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Igor Boțan: Partenerii strategici nu amenință cu arma energetică și nu impun embargouri
    EXPERȚI

    Igor Boțan: Partenerii strategici nu amenință cu arma energetică și nu impun embargouri

    1 august 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Decizia autorităților moldovenești de a institui o paritate diplomatică în rândul angajaților Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, numărul cărora a fost egalat cu cel al diplomaților moldoveni la Moscova, este una corectă și corespunde rigorilor internaționale. Opinia a fost exprimată de către expertul permanent al proiectului Igor Boțan, în cadrul unei dezbaterii publice cu genericul „Paritatea diplomatică și prețul acesteia” organizată de Agenția de presă IPN.

    Potrivit lui, așteptarea unei investigații jurnalistice care să servească drept pretext public în vederea luării unei astfel de decizii poate fi justificată. Acest pretext nu servește la nimic în a explica Federației Ruse ceva, ci e un pretext pentru a le oferi o explicație cetățenilor Republicii Moldova.

    „De aceea, mi se pare justificată această așteptare. De altfel, autoritățile ar trebui să le spună cetățenilor că Republica Moldova nu încalcă nici o prevedere în raport cu Federația Rusă, însă avem un război în regiune pe care l-a început Federația Rusă. Noi suntem consecvenți în acțiunile noastre pe care am confirmat-o damnat-o de la tribuna ONU, la APCE, la OSCE. Noi procedăm așa cum se cuvine în condamnarea acestei agresiuni, care ne privește în mod direct, întrucât Vladimir Putin în mod public se adresează cetățenilor ruși și le spune că vrea să întoarcă înapoi cadourile poporului rus date fostelor republici sovietice. Vladimir Putin spune că Ucraina este un produs al URRS și el adună împreună pământurile rusești pe care le-au împărțit foștii lideri comuniști”, a declarat Igor Boțan.

    Totodată, el spune că Republica Moldova este în drept și chiar obligată să vină cu anumite decizii, mai ales atâta timp cât „politicieni din Federația Rusă spun că Transnistria este parte a Novorosiei și Rusia se simte îndreptățită să-și ia întreaga Novorosie înapoi”. „Mai multe lucrări scrise de foștii demnitari sovietici au povestit cu lux de amănunte cum misiunile diplomatice își activează structurile diplomatice și nelegalii pentru eventuale războaie. De exemplu, în Germania a fost ucis unul dintre liderii ceceni, în Cehia a fost explodat un depozit de muniții ș.a.”, a menționat expertul permanent al proiectului.

    Potrivit lui, autoritățile Republicii Moldova trebuie să aibă grijă ca cetățenii să obțină informații obiective și argumentate, astfel încât să nu cadă pradă acțiunilor de propagandă din partea unui stat cate până nu demult era calificat de către o parte din clasa politică moldovenească drept „partener strategic”. „Partenerii strategici nu amenință cu arma energetică, nu impun embargouri, nu amenință autoritățile altui stat. Nivelul de paritate este soluția cea mai bună, fără multe explicații pentru ruși, dar cu explicații pentru cetățenii noștri. Toată lumea înțelege cine e de vină și cine își manifestă exclusivismul față de alte state. Eu cred că autoritățile au reacționat destul de decent. Au acționat deschis împotriva propagandei rusești, luând o decizie corectă”, a mai spus Boțan. Potrivit lui, nu din cauza Republicii Moldova „suntem la etapa aruncării pietrelor. Va veni timpul când vom asista la refacerea acelor relații și vor veni vremurile bune”.

    Igor Boțan susține că acum autoritățile Republicii Moldova trebuie să ia atitudine și să comunice mai mult despre subiectul legat de amenințările hibride din partea Federației Ruse. „Propaganda rusească, în cadrul războiului hibrid pe care-l poartă împotriva țării noastre, este un factor care nu poate fi neglijat. Autoritățile Republicii Moldova trebuie să aibă în vedere comunicarea strategică, astfel încât cetățenii să primească explicații pentru acțiunile care le întreprinde guvernarea și explicații pertinente”, spune Igor Boțan.

    Dezbaterea publică cu genericul „Paritatea diplomatică și prețul acesteia” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleȘefa PA: Infracțiunile de corupție trebuie pedepsite și cu amendă, și cu închisoare
    Next Article R. Moldova va primi o finanțare suplimentară de 165 de milioane de euro de la BERD pentru achiziția de gaze naturale

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    EDITORIAL// Victoria Furtună: De la manifest la potențial lider – riscurile și oportunitățile unui procuror

    18 iunie 2025

    Expert: Rusia nu mai contează în conflictul dintre Israel și Iran

    16 iunie 2025

    EDITORIAL// România și Republica Moldova: Două state românești sau câmp electoral comun?

    11 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Diferențele de trai între Moldova și sudul Rusiei, invocate într-un mesaj politi

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Igor Grosu: Semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028, un obiectiv național

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Victimele deportărilor staliniste au fost comemorate la Bălți

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Blocul „Victorie” participă la alegerile parlamentare în calitate de forță independentă

    6 iulie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    AUR din Republica Moldova își asumă misiunea unionistă: „Unirea, singura cale de salvare”

    6 iulie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.