Guvernul Republicii Moldova urmează să inițieze negocierile cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) pentru încheierea unui Aranjament administrativ privind protecția informațiilor clasificate. Proiectul de hotărâre este inclus pe ordinea de zi a ședinței Executivului programate pentru miercuri.
Potrivit documentului, Guvernul va lua act de textul Aranjamentului administrativ și va iniția negocierile asupra acestuia. Totodată, Executivul urmează să aprobe semnarea documentului.
Aranjamentul va stabili cadrul administrativ necesar pentru protejarea informațiilor clasificate transmise între autoritățile Republicii Moldova și NATO.
Documentul urmează să reglementeze modul în care astfel de informații vor fi protejate și gestionate în cadrul cooperării dintre cele două părți.
Proiectul hotărârii a fost elaborat în temeiul Legii privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
