Localitățile din Republica Moldova care vor participa la procesul de amalgamare voluntară ar putea beneficia de investiții în valoare totală de aproximativ 3,49 miliarde de lei, în perioada 2027–2028. Resursele financiare ar urma să fie disponibile pentru 161 de grupuri de primării și vor fi destinate în special modernizării infrastructurii. Planurile au fost prezentate în cadrul unei ședințe a Comisiei paritare pentru descentralizare, care și-a reluat activitatea după o întrerupere de peste un an și jumătate.
Reuniunea a fost condusă de premierul Vasile Tofan. Discuțiile s-au concentrat pe reorganizarea administrației publice locale, sporirea autonomiei financiare a primăriilor, descentralizarea competențelor și identificarea mecanismelor prin care vor fi finanțate proiectele de dezvoltare, potrivit informațiilor prezentate de Guvern.
Șeful Executivului a evidențiat importanța cooperării dintre administrația centrală și cea locală în procesul de pregătire a reformei. Acesta a menționat că funcționarea eficientă a primăriilor depinde de existența unui personal suficient, de competențele necesare și de resurse financiare care să permită soluționarea problemelor comunităților.
Conform calendarului prezentat, din luna decembrie, Agențiile de Dezvoltare Regională vor începe consultările cu administrațiile locale pentru stabilirea investițiilor prioritare. Elaborarea și depunerea proiectelor sunt prevăzute pentru începutul anului 2027, iar lucrările ar urma să fie realizate începând cu aceeași perioadă.
Banii vor putea fi direcționați către reparația drumurilor și podurilor locale, dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, modernizarea iluminatului stradal și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice. De asemenea, sunt eligibile proiectele de renovare a școlilor, grădinițelor și altor instituții din localități.
Un alt punct al discuțiilor a vizat efectele modificărilor fiscale și ale sistemului de salarizare asupra finanțelor administrațiilor locale. Potrivit estimărilor prezentate, impactul cumulat al schimbărilor fiscale ar urma să aducă aproximativ 770 de milioane de lei în plus autorităților publice locale de nivelurile I și II.
Ministerul Finanțelor va evalua situația bugetară a fiecărei primării, în colaborare cu reprezentanții administrațiilor locale, pentru a stabili dacă unele comunități vor avea nevoie de transferuri suplimentare de la bugetul de stat.
Totodată, instituția elaborează modificări menite să simplifice regulile bugetare pentru proiectele de investiții desfășurate pe parcursul mai multor ani. Scopul este de a permite primăriilor să continue lucrările fără blocaje la trecerea de la un an bugetar la altul și să utilizeze mai eficient fondurile disponibile.
În cadrul reuniunii au fost examinate și observațiile reprezentanților administrației locale privind proiectul legislativ de reformare a administrației publice, autonomia financiară și asigurarea unei finanțări previzibile pentru primării.
La final, participanții au convenit să reactiveze grupurile de lucru sectoriale, care vor organiza cel puțin o ședință până la sfârșitul anului. Înainte ca inițiativele legislative privind reforma administrației publice locale să ajungă în Parlament, Cancelaria de Stat va organiza consultări suplimentare cu autoritățile locale.
Ultima ședință a Comisiei paritare pentru descentralizare a avut loc pe 22 aprilie 2025. O nouă reuniune este planificată pentru martie 2027.
