Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Fosta ambasadoare Liliana Guțan acuză conducerea MAE de presiuni și hărțuire: „A fost creat un mecanism de abuz”
    POLITICĂ

    Fosta ambasadoare Liliana Guțan acuză conducerea MAE de presiuni și hărțuire: „A fost creat un mecanism de abuz”

    15 iulie 2026Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Fosta ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia, Liliana Guțan, și avocații săi acuză conducerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de presiuni, hărțuire și acțiuni abuzive care ar fi urmărit determinarea acesteia să renunțe la funcție. Aceștia susțin că dosarul penal în care diplomata este acuzată de abuz în serviciu și prejudicierea statului cu peste 236 de mii de lei ar fi fost fabricat și solicită candidatului desemnat la funcția de premier să analizeze activitatea actualei conduceri a MAE.

    În cadrul unei conferințe de presă, Liliana Guțan a declarat că împotriva sa ar fi fost pus în aplicare un mecanism format din controale interne, proceduri disciplinare și acțiuni penale succesive.

    „Vom demonstra cu acte și documente un mecanism de abuz format dintr-un audit intern transformat în dosar penal, o comisie de disciplină și verificări ale actelor medicale cu caracter personal. Fiecare procedură luată separat pare legală, însă împreună acestea au fost orchestrate ca un mecanism instituționalizat”, a afirmat fosta ambasadoare.

    Liliana Guțan a fost numită ambasadoare a Republicii Moldova în Suedia în septembrie 2022, fiind acreditată concomitent în Norvegia, Finlanda și Islanda.

    Potrivit avocaților săi, după numirea lui Mihai Popșoi la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, în 2024, diplomatei i-ar fi fost solicitată demisia. Aceștia afirmă că cererea ar fi fost făcută fără prezentarea unor motive sau explicații privind activitatea sa profesională.

    Avocații susțin că, după refuzul Lilianei Guțan de a pleca din funcție, ar fi început o serie de acțiuni de presiune, inclusiv controale repetate și presupuse acte de hărțuire.

    Apărătorii afirmă că diplomata ar fi fost urmărită, că unele convorbiri telefonice ar fi fost ridicate fără acordul său și că în cadrul ambasadei ar fi fost efectuate verificări succesive.

    Aceștia susțin că Liliana Guțan s-ar fi adresat ministrului Mihai Popșoi pentru protecție, invocând inclusiv temeri pentru siguranța sa, însă instituția nu ar fi intervenit.

    Potrivit avocaților, după lipsa unui răspuns din partea MAE, fosta ambasadoare s-a adresat Consiliului pentru Egalitate, iar examinarea cazului ar fi fost inițiată doar după intervenția instanțelor de judecată.

    Apărătorii afirmă că ulterior ar fi fost inițiat un dosar penal în baza unui audit intern pe care îl contestă.

    Liliana Guțan este acuzată de abuz în serviciu și de cauzarea unui prejudiciu statului în valoare de 236.758 de lei. Avocații susțin însă că suma include cheltuieli legate de activitatea normală a ambasadei, precum ajustarea ținutelor protocolare, organizarea unor întâlniri oficiale sau procurarea produselor de igienă pentru personal.

    Apărătorii mai afirmă că, în aprilie 2025, contul salarial al diplomatei ar fi fost blocat, deși aceasta se afla încă în exercițiul mandatului și urma un tratament medical.

    Liliana Guțan a fost rechemată din funcția de ambasadoare în aprilie 2025, printr-o decizie a Guvernului. Ulterior, aceasta a revenit la MAE, unde a fost angajată într-o structură responsabilă de cooperare internațională.

    Avocații susțin că presiunile ar fi continuat și după revenirea sa în minister, printr-o procedură disciplinară în care i-ar fi fost solicitate inclusiv informații medicale confidențiale.

    La finalul conferinței, aceștia i-au cerut candidatului desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, să examineze situația Lilianei Guțan și activitatea conducerii actuale a MAE înainte de desemnarea viitorului ministru de Externe.

    Liliana Guțan susține că este nevinovată și că va continua să își apere drepturile în instanță. Dosarul penal a fost trimis în judecată în martie 2026.

    Ministerul Afacerilor Externe nu a comentat acuzațiile. Instituția a precizat anterior că nu poate face declarații despre activitatea diplomatei, întrucât cazul este examinat într-o cauză penală aflată pe rolul instanței.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticlePSDE, critic după desemnarea candidatului la funcția de premier: „Primele acțiuni ridică mari semne de întrebare”
    Next Article Costiuc cere reformarea CEC: „Unde există monopol politic, nu există dezvoltare”

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Vadul lui Vodă, în atenția Primăriei Chișinău: aproape 30 de milioane de lei alocate pentru infrastructură și agrement

    15 iulie 2026

    PSDE, critic după desemnarea candidatului la funcția de premier: „Primele acțiuni ridică mari semne de întrebare”

    15 iulie 2026

    Muntenegru face noi pași spre aderarea la UE: 18 din cele 33 de capitole sunt închise provizoriu

    15 iulie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Vadul lui Vodă, în atenția Primăriei Chișinău: aproape 30 de milioane de lei alocate pentru infrastructură și agrement

    15 iulie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Costiuc cere reformarea CEC: „Unde există monopol politic, nu există dezvoltare”

    15 iulie 2026

    …

    POLITICĂ

    Fosta ambasadoare Liliana Guțan acuză conducerea MAE de presiuni și hărțuire: „A fost creat un mecanism de abuz”

    15 iulie 2026

    …

    POLITICĂ

    PSDE, critic după desemnarea candidatului la funcția de premier: „Primele acțiuni ridică mari semne de întrebare”

    15 iulie 2026

    …

    POLITICĂ

    Muntenegru face noi pași spre aderarea la UE: 18 din cele 33 de capitole sunt închise provizoriu

    15 iulie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    Copyright © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.